E posibil ca premierul să înfiinţeze o structură dedicată luptei contra evaziunii fiscale

Victor Ponta şi Liviu Dragnea, PSD (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.02.2013

Premierul ar putea înfiinţa o structură dedicată luptei contra evaziunii fiscale, care să fie în subordinea Guvernului dacă Fiscul nu vine cu un plan de măsuri, a declarat ministrul dezvoltarii regionale şi administraţiei publice, Liviu Dragnea.

"Corupţia din sistem protejează contrabanda şi evaziunea fiscală. În multe situaţii am vorbit cu foarte mulţi oameni de afaceri care sunt foarte nervoşi, foarte frustraţi, pentru că ei sunt cei care plătesc taxele şi impozitele. Primul ministru a cerut ANAF, şi încă aşteptăm să vină cu un plan de măsuri, un plan de acţiune pentru a rupe toate aceste structuri mafiote care protejează traficul de ţigări, contrabanda cu alcool, cu produse petroliere, cu produse agricole şi evaziunea fiscală", a spus Dragnea.

"Dacă Fiscul nu vine cu un plan de măsuri, este posibil ca primul ministru să înfiinţeze o structură dedicată luptei contra evaziunii fiscale, care să fie în subordinea Guvernului. Nu mai putem spera la o dezvoltare serioasă în România dacă păstrăm acelaşi sistem de plată a taxelor”, a adăugat ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor