După suspendarea Curţii Constituţionale, legislativul catalan continuă pe calea autodeterminării (revista presei spaniole)
alte articole
Curtea Constituţională din Spania a acceptat spre analizare contestaţia depusă de guvernul central spaniol împotriva declaraţiei privitoare la autodeterminare adoptate în urmă cu câteva luni de legislativul regional din Catalonia, iar cele mai importante cotidiene spaniole analizează joi acest subiect, precum şi consecinţele sale.
În aceeaşi zi, mai arată acestea, legislativul local catalan a mai adoptat o decizie, referitoare la formarea unei comisii parlamentare care să se ocupe de chestiunea referendumului şi gestionarea situaţiei privitoare la declararea dreptului Cataloniei de a decide asupra autodeterminării.
Curtea Constituţională anulează declaraţia de suveranitate a Cataloniei, relatează cotidianul El Pais, după ce instanţa a acceptat spre analiză contestaţia depusă de guvern. În tot acest timp, după cum mai observă cotidianul spaniol citat, legislativul catalan a aprobat formarea unei comisii în vederea referendumului asupra autodeterminării - decizie faţă de care magistraţii Curţii Constituţionale nu s-au pronunţat.
Şeful executivului regional catalan, Artur Mas, pune urnele în faţa legii pentru a nu respecta Curtea Constituţională, anunţă cotidianul El Mundo. Acesta consideră că instanţa a reuşit să-i transmită un mesaj clar lui Mas: calea lui se află în afara legii, după ce Curtea Constituţională a suspendat declaraţia de suveranitate aprobată de legislativul regional catalan.
Cotidianul ABC titrează că declaraţia este suspendată, însă legislativul catalan nu ia în consideraţie decizia Curţii Constituţionale, sfidează legea şi decide să continue să ia măsuri pe calea consultării populare separatiste.
Curtea Constituţională suspendă declaraţia de suveranitate a legislativului local catalan, anunţă la rândul său şi cotidianul La Vanguardia. Curtea Constituţională consideră rezoluţia parlamentară ca având efecte juridice şi o anulează, iar guvernul central consideră că nu ar putea fi adoptate noi rezoluţii. Cu toate acestea - observă cotidianul citat - guvernul regional catalan dă asigurări că va continua, iar deputaţii Partidului Popular părăsesc legislativul catalan după decizia luată de a forma o comisie parlamentară în vederea organizării referendumului.
Cotidianul La Razon consideră că la Barcelona a avut loc o bătaie de joc faţă de Spania, după ce legislativul catalan a ignorat suspendarea declaraţiei de suveranitate din partea Curţii Constituţionale şi a votat pentru dreptul de a decide, odată cu formarea comisiei deja menţionate. Cotidianul spaniol observă că socialiştii i-au sprijinit pe naţionalişti, în vreme ce conservatorii au părăsit sala de plen.
Cotidianul catalan El Periodico scrie cum Curtea Constituţională a admis recursul lui Rajoy şi a paralizat rezoluţia parlamentului catalan, iar în aceeaşi zi, majoritatea forţelor politice regionale au creat o comisie care să se ocupe de referendum şi dreptul Cataloniei de a decide asupra autodeterminării.