Dungaciu a dat semnalul către Cotroceni: AUR nu votează un guvern din care nu face parte

Prim-vicepreşedintele AUR Dan Dungaciu a exclus, marţi, într-o intervenţie la Digi24, posibilitatea ca partidul pe care îl reprezintă să susţină un guvern de tehnocraţi.
„Ca să eliminăm toate variantele posibile, nu votăm niciun guvern din care nu facem parte. În primul rând, ideea de a nu susţine şi a nu discuta cu un partid care are 20% reprezentare în Parlament este cel puţin absurdă din punctul de vedere al europenităţii şi occidentalizării mult invocate, pentru că preşedintele nu are nici prerogative morale, nici autoritate profesională, nici autoritate juridică, ca să aleagă el cine e bun şi cine e rău din ceea ce românii aleg”, a declarat Dan Dungaciu, citat de ziare.com.
Reprezentantul AUR a insistat că atribuţiile preşedintelui nu includ delimitarea între alegători sau partide şi că deciziile privind guvernarea trebuie stabilite exclusiv în Parlament.
„Nu e treaba preşedintelui să facă judecăţi între români de primă mână şi români de mâna a doua, în aşa fel încât să spună cine are dreptul şi nu are dreptul să guverneze. E o problemă care se rezolvă în Parlament, că de asta există Legislativ. Nu e menirea lui să îi judece, repet, nici formal, nici măcar informal”, a subliniat Dan Dungaciu.
Referindu-se la consultările programate la Palatul Cotroceni pentru 14 sau 18 mai, liderul AUR a afirmat că acestea par tratate de Administraţia Prezidenţială mai degrabă ca o formalitate constituţională decât ca un proces autentic de dialog politic.
„Ele sunt normale într-o democraţie, chit că Preşedinţia vrea să transmită mesajul că le face doar pentru că este într-un fel sau altul obligată de Constituţie. (...) Discuţiile de la Cotroceni trebuie măcar să existe să îşi menţină, ca să zic aşa, aerul de constituţionalitate”, a conchis Dan Dungaciu.