Duelul electoral dintre Monti şi Berlusconi, în atenţia Partidului Popular European (presa italiană)
alte articole
Campania electorală pentru viitoarele alegeri parlamentare din 24-25 februarie şi 'duelul electoral' cotidian dintre actualul premier demisionar, Mario Monti, lider al coaliţiei de centru, şi fostul premier italian Silvio Berlusconi, lider al coaliţiei de centru-dreapta, confruntare 'monitorizată cu atenţie' de Partidul Popular European (PPE), se află miercuri pe primele pagini ale principalelor publicaţii din Peninsulă.
'Bătălia politică dintre Monti şi Berlusconi izbucneşte şi în PPE', titrează La Repubblica de la Roma, care scrie că Partidul Popular European (PPE) nu este mulţumit de campania electorală a Poporului Libertăţii (PdL, de centru-dreapta), partid fondat de Silvio Berlusconi, şi îl susţine în mod deschis pe Mario Monti, lider al coaliţiei de centru.
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, francezul Joseph Daul, a declarat marţi la Strasbourg, într-o conferinţă de presă, că 'Monti este candidatul susţinut de PPE'. Daul a adăugat însă că 'situaţia este destul de complicată, ca întotdeauna în Italia', deoarece membri ai PPE mai sunt partidul fondat de Silvio Berlusconi, PdL, şi de asemenea partidul lui Pierferdinando Casini, Uniunea de Centru (UdC), aliat cu lista lui Mario Monti numită 'Alegere civică, cu Monti pentru Italia', informează principalul cotidian roman.
Întrebat de un jurnalist italian dacă nu este 'jenant' pentru PPE faptul că 'Monti şi Berlusconi sunt adversari politici la viitoarele alegeri parlamentare din Italia', Daul a răspuns că 'este o situaţie normală, dat fiind că din PPE fac parte 52 de partide din 27 de ţări'. Vorbind despre PdL, Daul a mai spus că 'un partid este un partid şi nu un singur bărbat, iar analiza va fi făcută după publicarea rezultatelor alegerilor generale din Italia', frază care a fost interpretată de mass-media din Peninsulă ca o intenţie 'de a suspenda sau chiar de a expulza PdL din cadrul PPE'. Şi acest lucru deoarece 'campania electorală impusă de Berlusconi în Italia nu este compatibilă cu principiile şi cu politica moderaţilor europeni', potrivit La Repubblica.
Secretarul PdL Angelino Alfano i-a răspuns lui Daul, apărând partidul de dreapta fondat de Berlusconi: 'Daul nu este bine informat asupra programului electoral al PdL, iar Italia este o democraţie suverană, PdL având un program electoral ce respectă valorile europene', a declarat Alfano, declaraţie subliniată de cotidianul roman amintit.
'Pentru PPE, candidatul este Monti', titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că francezul Joseph Daul a mai declarat marţi că nu vrea să îl atace în fiecare zi pe Berlusconi pentru a-i permite acestuia 'să atace la rândul său PPE şi să vorbească despre 'oribila Europă', despre 'oribila Angela Merkel' sau despre 'oribilii francezi'.
Joseph Daul a adăugat că actuala campanie electorală din Italia 'va fi monitorizată cu atenţie' şi că PPE 'va continua să lupte împotriva populismului', potrivit Corriere della Sera.
'Cartonaş roşu pentru Berlusconi?', titrează cotidianul roman Huffington Post Italia, care scrie că PdL şi campania electorală populistă a lui Silvio Berlusconi se află 'sub observaţia' PPE, care nu exclude posibilitatea de a lua 'o măsură radicală', respectiv 'expulzarea partidului fondat de Silvio Berlusconi'. Există 'un caz Berlusconi' la nivel european, deschis de declaraţiile făcute de fostul premier italian în cursul actualei campanii electorale, 'declaraţii împotriva Europei, împotriva cancelarului german Angela Merkel şi împotriva măsurilor de austeritate luate de guvernul tehnocrat al lui Mario Monti în ultimul an'.
Iar alianţa dintre PdL şi partidul populist de dreapta Liga Nordului nu îl ajută pe Berlusconi, a cărui campanie electorală are accente 'populiste şi anti-europene' tot mai pregnante, conchide publicaţia menţionată.