Dragnea: Victor Ponta a decis să se reactiveze

Revenirea lui Victor Ponta în prim-planul politicii româneşti se datorează exclusiv deciziilor sale, susţine şeful PSD Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
18.05.2016

Noua echipă de conducere a social-democraţilor va fi aleasă la începutul lui 2017, a declarat marţi seară, într-o emisiune a postului B1 Tv, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

"Victor Ponta nu a fost undeva într-un sertar şi trebuia apăsat pe un buton. Nu l-am pus eu, nu l-a pus altcineva. Victor Ponta a luat o decizie, să stea puţin pe margine. Tot el a luat decizia să se reactiveze. Este un om responsabil şi un om matur. Ia deciziile singur", a precizat Dragnea, citat de Agerpres.

Câr despre posibilitatea ca fostul premier să revină la şefia partidului, liderul PSD a explicat că funcţia de preşedinte nu aduce mari avantaje.

"Funcţia de preşedinte al PSD nu îţi aduce mari avantaje, ba dimpotrivă. Aici este vorba de asumarea unor responsabilităţi. Nu a scăpat niciun preşedinte al PSD fără să aibă măcar o mânecă ruptă. Mircea Geoană a scăpat că a dat ceasurile înapoi", a punctat Dragnea.

Preşedintele PSD a explicat că noua echipă de conducere a partidului va fi formată la începutul anului 2017.

"Reforma în partid este prima etapă, a doua etapă va fi la parlamentare şi a treia etapă când va fi formată noua echipă de conducere în PSD, la începutul anului 2017. Cu mine sau fără mine, PSD-ul va avea noul lider la începutul anului 2017, asta este categoric. Eu, condamnat la moarte sau la puşcărie până în decembrie 2016 nu o să fiu. Dacă aleg să mor, mor în picioare", a adăugat Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor