Dragnea: Mie mi se par foarte periculoase şi neavenite declaraţiile lui Rădulescu

Liderul PSD Liviu Dragnea nu s-a arătat deloc încântat de afirmaţiile colegului său Cătălin Rădulescu care a cerut să se pună tunurile cu apă pe protestatarii #rezist din Piaţa Victoriei şi s-a lăudat că are o mitralieră pe care nu va ezita s-o folosească.
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
15.03.2017

PSD nu este de acord cu comportamentul lui Cătălin Rădulescu, care a stârnit mare vâlvă în rândul opiniei publice după ce a cerut să fie puse tunurile cu apă pe protestatarii din Piaţa Victoriei, a declarat miercuri, în faţa presei, preşedintele social-democraţilor Liviu Dragnea.

"Am o părere mai mult decât proastă în legătură cu afirmaţiile dumnealui. Mie mi se par, dincolo de faptul că sunt neavenite, mi se par foarte periculoase. Sincer, eu nu am aceste competenţe, eu nu ştiu dacă mai poate avea dreptul să deţină acele arme. Un om nu se poate juca cu acele afirmaţii, ameninţând că le foloseşte şi în acelaşi timp să aibă dreptul de a purta, în mod legal, arme de foc", a declarat Dragnea, citat de News.ro.

Întrebat dacă are de gând să ia vreo măsură, liderul PSD a replicat: "O să discutăm în partid lucrul ăsta, pentru că nu iau decizii singur".

Riscă Rădulescu excluderea din partid? "Riscă foarte multe lucruri. PSD nu este de acord cu asemenea comportament", a răspuns Dragnea.

Potrivit hotnews.ro, în vreme ce Dragnea făcea aceste declaraţii, Cătălin Rădulescu era în studioul Antena 3. "Dacă ascultă de la ziarul Adevărul, foarte bine. Să facă ce vrea dânsul", a fost reacţia deputatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor