Senator PSD: Rădulescu să-şi ceară scuze. Rolul unui parlamentar nu e să disperseze românii cu tunurile de apă
Senatorul PSD Horia Nasra aşteaptă scuze din partea colegului său Cătălin Rădulescu, care a stârnit mare vâlvă în rândul opiniei publice după ce cerut să fie puse tunurile cu apă pe protestatarii din Piaţa Victoriei.
"De 24 de ore aştept cel puţin nişte scuze. Rolul unui parlamentar nu este nici să disperseze românii cu tunurile de apă, nici să păzească weltanschauungul cu AKM-ul în mână, nici să muncească pe 5.300 lei dacă este nemulţumit, în condiţiile în care este parlamentar într-un partid de stângă, într-o ţară plină de pungi de sărăcie", a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, senatorul Horia Nasra.
În acelaşi timp, senatorul PSD a subliniat că libertatea presei este un drept care nu poate fi cumpărat, nici modificat prin intimidări.
"Vă asigur stimaţi cetăţeni, că pariul generaţiei mele din Parlament este în primul rând respectul faţă de români indiferent de opţiunilor lor politice", a adăugat Horia Nasra.