Dragnea, despre rolul său privind un viitor Guvern PSD: "Voi avea ultimul cuvânt şi decizia finală"

Liderul PSD Liviu Dragnea a ţinut să sublinieze că el este cel care va avea "ultimul cuvânt" în privinţa unui viitor Executiv pe care PSD l-ar putea forma după alegeri.
Liviu Dragnea (presedintele PSD) (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
08.12.2016

În calitate de lider de partid, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a subliniat că va avea "ultimul cuvânt şi decizia finală" în ceea ce priveşte noul Guvern pe care l-ar putea forma după alegerile parlamentare din 11 decembrie.

"În ceea ce priveşte neanunţarea unui potenţial prim-ministru am fost şi suntem în continuare preocupaţi în toată această campanie electorală să prezentăm ceea ce vrem să facem pentru români. (...) Suntem singurul partid care a prezentat şi avem un program care poate fi pus în practică de mâine. Şi din acest motiv nu am vrut să enunţăm niciun nume", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.

Întrebat ce rol va avea în noul Guvern, şeful PSD a replicat: "Rolul meu ca preşedinte este rolul oricărui preşedinte într-o ţară normală, într-un partid normal, adică are ultimul cuvânt şi decizia finală".

Legat o eventuală respingere a propunerii de premier venite din partea PSD de către preşedintele Klaus Iohannis, Dragnea a precizat că el are "o gândire pozitivă".

"Şi plecând de la această gândire, nu credem că domnul Iohannis va avea gânduri rele", a adăugat şeful PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor