Dragnea: Cei care le cer politicienilor un comportament civilizat ar trebui să procedeze la fel
alte articole
Cei care le cer politicienilor să aibă un comportament civilizat ar trebui să procedeze la fel, a declarat sâmbătă liderul PSD, Liviu Dragnea, susţinând că acest lucru ar fi benefic pentru "sănătatea întregii societăţi şi în special pentru tineri", relatează Agerpres.
Declaraţiile lui Liviu Dragnea au venit ca răspuns la o întrebare ce i-a fost adresată sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, în legătură cu amenda primită de un bistriţean pe motiv că a adresat injurii PSD într-o postare pe Facebook. Sancţiunea a fost dată de poliţie în urma unei plângeri depuse de deputatul social-democrat Daniel Suciu.
"Nu am spus şi nu o să spun niciunui coleg, niciodată, să facă plângere unui comentator pe Facebook, dar vreau să vă spun ceva: eu, în principiu, nu susţin limbajul violent, obscen, injurios şi cu foarte multe răutăţi. (...) Cred că şi de cealaltă parte ar trebui să fie acelaşi tip de comportament. Eu nu spun că Daniel a făcut bine sau a făcut rău, dar, dacă nouă ni se cere să avem un comportament civilizat, ceea ce este firesc, adică nu o facem din obligaţie, cred că ar fi bine ca şi cei care ne cer nouă acest lucru şi care au foarte multe pretenţii să procedeze la fel, pentru că este bine pentru sănătatea întregii societăţi şi, în special, este foarte bine pentru tineri, ca să nu-şi dezvolte personalitatea într-un mediu caracterizat de ură, de violenţă, de răutate, de manipulare şi de minciună", a afirmat Dragnea.
Potrivit sursei citate, un bistriţean stabilit în Anglia a fost amendat de Poliţia municipiului Bistriţa cu 200 lei în urma unei postări publice făcute pe pagina sa de socializare în data de 12 martie. Poliţia municipiului Bistriţa şi-a motivat amenda susţinând că bistriţeanul "a postat pe reţeaua de socializare Facebook un mesaj public prin care a adresat expresii şi cuvinte jignitoare la adresa mai multor persoane din cadrul formaţiunii politice PSD Bistriţa-Năsăud".