Şerban Nicolae nu pleacă din PSD. Nici nu-l critică pe Dragnea

Deşi consideră nedrept că a fost lăsat fără funcţiile de conducere din Senat, Şerban Nicolae anunţă că nu pleacă din PSD şi nici nu poate să critice partidul, căci asta ar fi "o inepţie"
Loredana Diacu
13.05.2017

alte articole

Serban Nicolae(lider de grup PSD la Senat), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
13.05.2017

Lăsat fără funcţii în Senat, după ce a inflamat opinia publică cu amendamentele sale vizând graţierea corupţilor, senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat vineri, pentru Agerpres, că nu va părăsi PSD şi nu va critica organele de conducere, deşi, în opinia sa, sancţiunile pe care le-a primit au fost nedrepte.

Nicolae a mai precizat că nu a susţinut niciodată că a fost vorba "de o execuţie" în ceea ce îl priveşte, ci numai că nu se consideră vinovat.

"Am văzut o serie de preocupări legate de lucruri pe care nu le-am spus niciodată sau pe care nu le-am făcut niciodată, după decizia Comitetului Executiv de miercuri în ceea ce mă priveşte. Mai precis, nu am spus niciodată că a fost o execuţie, nu l-am criticat pe Liviu Dragnea şi cu atât mai puţin nu am criticat PSD. De altfel, nici nu pot să critic vreodată partidul, pentru că asta ar fi o inepţie. Eu am spus că nu mă consider vinovat şi că nu trebuia să fiu sancţionat. Pentru mine este o sancţiune, dar faptul că este una nedreaptă nu-mi produce vreo supărare pe partid sau pe organele sale de conducere. Îi asigur pe toţi că nici nu am să mă schimb şi nici n-am să părăsesc partidul al cărui membru fondator sunt şi că, în general, sunt pregătit să fac faţă oricărei provocări din viaţa politică", a afirmat Nicolae.

Reamintim că la rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea îşi exprima şi el vineri speranţa că Nicolae nu va părăsi partidul după înlocuirea de la conducerea Comisiei juridice şi a Grupului parlamentar social-democrat.

"Şerban Nicolae nu cred că va părăsi partidul, sper. (...) Au mai fost şi alţii, e un partid mare, altfel ne-am plictisi. Dar nu numai el, sunt mulţi care critică şi atacă PSD-ul, e un partid care deranjează. Dar nu e o problemă, mergem înainte (...) şi cu aceste critici", a declarat Dragnea.

Şerban Nicolae a fost destituit, marţi, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD atât din funcţia de lider al grupului senatorilor PSD, cât şi din cea de preşedinte al Comisiei Juridice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor