Dow Jones pierde 1.000 de puncte. Temerile privind inflaţia sperie investitorii

(Captură Foto)
Andrei Popescu
09.02.2018

Acţiunile americane au scăzut din nou după ce indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat o pierdere de 4 cifre a doua oară într-o săptămână din cauza temerilor legate de ratele mai mari ale dobânzii.

Indicele Dow Jones a pierdut joi 1.032,89 de puncte, adică 4,15%, ajungând la 23.860,46. Indicele Nasdaq Composite a pierdut 274 de puncte, adică 3,9%, ajungând la 6.777,16. În acelaşi timp, indicele S&P 500 a încheiat ziua cu o pierdere de 100 de puncte, adică 3,75%, ajungând la 2.518,08.

A fost pentru a doua oară în istorie când indicele Dow a pierdut mai mult de 1.000 de puncte într-o singură zi.

Luni, Dow Jones a suferit cea mai mare pierdere într-o singură zi, şi anume 1.600 de puncte, ca apoi să îşi revină parţial înainte de ora închiderii tranzacţiilor bursiere.

Toate cele 30 de companii care alcătuiesc indicele Dow au fost luni în deficit. Verizon, Microsoft şi Exxon Mobil au pierdut fiecare peste 3 procente.

În general, Dow a pierdut peste 2.000 de puncte începând cu 26 ianuarie.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că traderii care vând acţiuni fac o “greşeală mare” şi îşi vor regreta acţiunile.

“În zilele de demult, când erau anunţate ştiri bune, Bursa creştea. Astăzi, când sunt anunţate ştiri bune, Bursa scade. O mare greşeală şi avem atât de multe ştiri bune despre economie!”, a scris Trump pe Twitter.

De ce scade valoarea acţiunilor?

Investitorii se tem că Federal Reserve va creşte în curând rata dobânzii, ceea ce va spori costul creditelor.

“Lucrurile nu s-au liniştit. Situaţia este haotică. Piaţa încearcă să găsească un punct final pentru această nebunie”, a afirmat Jason Ware, director de investiţii la Albion Financial Group.

“Acum suntem foarte atenţi la ceea ce se întâmplă pe piaţa obligaţiunilor, aşa că atunci când randamentele cresc, apare un sentiment de nelinişte pe piaţa acţiunilor”, a adăugat Ware.

David Goldman de la CNN Money a afirmat în urmă cu câteva zile: “Acţiunile au crescut constant de la alegeri, parţial datorită faptului că economia americană este puternică. În condiţiile în care şomajul se află un nivel record scăzut şi ţinând cont de faptul că există mai multe locuri de muncă decât persoane care să le ocupe, companiile încep să îşi plătească angajaţii mai mult pentru a-i păstra pe aceştia şi pentru a atrage noi angajaţi. Companiile vor fi nevoite în cele din urmă sa crească preţurile pentru produsele pe care le vând pentru a putea susţine creşterile salariale, cauzând inflaţie. Federal Reserve combate inflaţia prin creşterea ratelor dobânzii”.

Al doilea motiv este creşterea randamentelor obligaţiunilor susţinute de guvern: acţiunile reprezintă o investiţie cu risc mai ridicat decât obligaţiunile, care sunt susţinute de Trezoreria SUA. Dacă randamentele obligaţiunilor încep să crească, investitorii vor dori să îşi retragă o parte din banii din acţiuni şi să îi investească în obligaţiuni mai sigure, a adăugat Goldman.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor