Dosarul Revoluţiei, de la Ana la Caiafa: Plângerile revoluţionarilor, trimise de la un complet la altul

Unul dintre cele mai dureroase dosare al naţiunii, dosarul crimelor din Decembrie 89, când peste 1000 de tineri au murit pentru ca ţara să aibă un viitor, este în continuare închis iar Înalta Curte trimite plângerile victimelor de la un complet la altul, acuză Asociaţia 21 Decembrie 1989.
Teodor Mărieş (Epoch Times România)
Loredana Diacu
13.01.2016

Miercuri, 13 ianuarie 2016, nouă plângeri împotriva soluţiilor procurorilor militari de clasare a dosarului Revoluţiei, aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost trimise la un alt complet de judecată, cu termen pe 22 ianuarie, soluţia asupra redeschiderii dosarului fiind iar amânată deşi astfel de măsuri puteau fi luate pe cale administrativă încă din luna decembrie când au fost înregistrate, precizează Asociaţia 21 Decembrie 1989, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

Acesta este cea de a doua tergiversare a judecării plângerilor revoluţionarilor, după ce, marţi, Înalta Curte a rămas în pronunţare pe una din contestaţiile faţă de clasarea dosarului Revoluţiei, urmând să-şi verifice competenţa pe această cauză.

"Asociaţia 21 Decembrie 1989 subliniază faptul că, în dosarul Revoluţiei, un Judecător, chiar şi de la Înalta Curte, ar trebui să observe şi să conştientizeze că un astfel de dosar, cu un asemenea traseu judiciar, cu personaje politice şi militare, este sau poate fi, dosarul vieţii sale, prin importanţa remarcabilă pentru istoria recentă şi pentru viitor.

Dictatorul Ceauşescu a fost condamnat pentru crime imprescriptibile. Am văzut şi astăzi că, acum, această hotărâre îi împiedica pe procurorii militari în “opera” lor de favorizare a criminalilor şi vor să o ignore în timp ce alţii se trezesc acum să o anuleze... Nu există niciun impediment pentru ca toţi complicii, continuatorii şi executanţii regimului criminal, în frunte cu Ion Iliescu, să fie cercetaţi pentru infracţiuni imprescriptibile, aşa cum a subliniat şi Curtea EDO în toate deciziile pronunţate până în prezent", se precizează în comunicat.

Reprezentanţii Asociaţiei mai subliniază că, în prezent, spre deosebire de alte perioade, pentru a stabili vinovăţia faţă de represiunea sângeroasă şi faţă de tratamentele neomenoase, Judecătorii Înaltei Curţi au drumul netezit de hotărârea Curţii EDO din 2011 în cauza Asociaţia 21 Decembrie 1989, Mărieş, Vlase s.a. vs. România şi pot face dreptate, aşa cum scrie art.1 din Constituţia României.

"Asociaţia 21 Decembrie 1989 reaminteşte că aşteaptă de la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aplice în mod direct Convenţia şi să respecte hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât de dispreţuite de procurorii militari care au sfidat şi victimele şi Curtea !", concluzionează reprezentanţii Asociaţiei.

Reamintim că, în octombrie 2014, la două zile de la istorica punere sub acuzare a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei, procurorii militari au decis să claseze Dosarul Revoluţiei. În motivarea deciziei, procurorii au afirmat că „persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, implicate, în perioada 16-22.12.1989, în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost judecate şi condamnate definitiv, existând în cauză autoritate de lucru judecat”, iar în ceea ce priveşte evenimentele de după 22, perioada a fost „caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos”.

Procurorii au mai susţinut că militarii ar fi tras de multe ori din greşeală, pe fond de oboseală şi stres, alţi oameni ar fi murit în accidente rutiere, de aviaţie etc., iar infracţiunile de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii „nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale încriminatoare” etc. Interesant este faptul că în dosarul Mineriadei, Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni împotriva umanităţii, aşa "netipice" cum sunt.

Recomandăm şi Apelul unei mame: "Nu-i lăsaţi să îmi ucidă fiul încă o dată!" (Video)

Revoltaţi de clasarea dosarului Revoluţiei, toţi membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 au depus contestaţie la Parchetul Militar pentru redeschiderea dosarului Revoluţiei, contestaţiile fiind respinse. În consecinţă, Asociaţia 21 Decembrie s-a adresat Înaltei Curţi cerând redeschiderea dosarului. Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Teodor Mărieş, la ÎCCJ au fost depuse circa 200 de plângeri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor