Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate
alte articole
La conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) va fi propus un nou preşedinte, în urma demisiei lui Doru Bădescu. În prezent propunerea îl vizează pe europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, după cum a afirmat premierul Victor Ponta.
Victor Ponta a precizat că Doru Bădescu şi-a prezentat demisia datorită nominalizării lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS. Premierul a menţionat că Bădescu a realizat că nu a fost o idee potrivită numirea lui Lucian Duţă în consiliu, astfel că a demisionat, a explicat Victor Ponta într-o emisiune la postul B1 TV.
"A fost preşedintele Casei, astăzi am lămurit lucrurile. În primul rând că domnul Duţă nu este membru în Consiliul de Administraţie. Administraţia Prezidenţială nu a semnat niciun decret şi a fost o acţiune personală a unui consilier prezidenţial, prieten cu domnul Duţă. Motiv pentru care reacţia domnului Bădescu, dincolo de termenii folosiţi care nu erau în regulă, a fost evident o reacţie greşită, motiv pentru care am discutat, şi-a prezentat demisia şi de altfel, mâine, o să-l propun în funcţia de şef al Casei Naţionale pe domnul Cristian Buşoi, europarlamentar", a subliniat Ponta.
Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, propus de Victor Ponta în funcţia de preşedinte al CNAS, este licenţiat în medicină şi drept şi are doctorat în sănătate publică şi management sanitar.