Dorin Cocoş, abonat la robinetul cu bani publici. Cu cât ne-a umflat preţul analizelor medicale
alte articole
Nu mai puţin de 85 milioane euro în 9 ani au încasat firmele omului de afaceri Dorin Cocoş - fostul soţ al Elenei Udrea - pentru reactivi de teste medicale, vânduţi spitalelor de stat, au dezvăluit jurnaliştii de la RISE Project.
Numai într-o singură zi, firmele lui Cocoş au obţinut contracte în valoare totală de 18 milioane de euro. Preţurile au fost umflate cu 300%. 2 milioane de euro cash au fost scoşi din bancă de asociaţii lui Cocoş, iar 500.000 euro au ajuns direct în buzunarele lui Alin Cocoş, fiul omului de afaceri.
Operaţiunile bancare au intrat în atenţia Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor. Jurnaliştii publicaţiei citate au obţinut documentele care descriu circuitele financiare.
Reactivii de laborator sunt substanţe utilizate în majoritatea analizelor medicale, unele dintre acestea fiind extrem de uzuale. Reactivul se amestecă cu proba biologică recoltată de la pacient şi ajută aparatul să determine, spre exemplu, nivelul de colesterol sau glicemie din sânge.
În perioada 2007-2009, spitalele din România au cumpărat reactivi de laborator de la Dorin Cocoş şi de la partenerii acestuia. Împreună, au format un cartel, au monopolizat furnizările şi au dictat preţurile.
Banii au venit de la stat, prin intermediul spitalelor. Iar spitalele, în special cele din Bucureşti, au încheiat cu trei dintre firmele grupării Cocoş contracte publice în valoare totală de 85 de milioane de euro.
Au existat şi situaţii, spun surse din Institutul Matei Balş, în care reactivii au lipsit efectiv din laboratoarele de analiză. Sau n-au fost de calitate. În special cei folosiţi în teste scumpe.
Pentru a citi integral investigaţia jurnaliştilor de la RISE Project intraţi aici.