Dorin Chirtoacă şi-a dat demisia din funcţia de primar al Chişinăului
alte articole
Primarul suspendat al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă a anunţat vineri, 16 februarie că demisionează din funcţia de edil al capitalei în numele democraţiei şi al libertăţii Republicii Moldova, menţionând că a primit mandatul de primar general de la cetăţeni, nu de la Plahotniuc, Dodon sau Leancă, astfel că doar cetăţenilor le poate înapoia acest mandat, pentru ca ei să aibă un primar ales, dar nu unul impus. „Este clar că nu mă vor lăsa să revin la Primărie. În Republica Moldova este instaurată dictatura”, a afirmat Chirtoacă.
„Dacă nu mă pot întoarce la serviciu, am decis să renunţ la funcţia de primar al municipiului Chişinău în semn de protest şi dezacord faţă de abuzurile care au loc împotriva oraşului dar şi împotriva subsemnatului şi în niciun caz în sensul de a accepta sau a recunoaşte acuzaţiile prosteşti care îmi sunt aduse. Alegerile în municipiul Chişinău, conform legii, trebuie să aibă loc pe 20 mai 2018”, a declarat Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferinţe de presă.
În contextul alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc în toamna anului 2018, Chirtoacă a specificat că partidul de guvernământ este împotriva acestor alegeri anticipate la Primăria Chişinău, pentru că ei cu certitudine le-ar pierde, însă PD îşi doreşte să păstreze primarul numit ilegal, Silvia Radu până în 2019 la alegerile obişnuite. „Pentru ei să piardă alegerile din Chişinău înainte de alegerile parlamentare ar fi un mare eşec”, a adăugat Dorin Chirtoacă.
Consilierul municipal PSRM Ion Ceban a scris, pe pagina sa de Facebook, că aceasta ar fi „una din puţinele decizii corecte pe care le-a luat Dorin Chirtoacă în cei 10 ani de mandat”.
Liderul fracţiunii parlamentare PLDM, Tudor Deliu, a declarat pentru UNIMEDIA că a rămas puţin surprins de decizia lui Chirtoacă, întrucât acum câteva zile afirma că nu îşi va da demisia, „iar acum vedem contrariul. Eu cred că domnului Chirtoacă i-a ajuns cuţitul la os”.
În opinia preşedintelui Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, demisia lui Dorin Chirtoacă reprezintă un gest util, tardiv, dar spre binele cetăţenilor. „Cu mai multă înţelepciune am fi avut deja un primar independent, un primar al oamenilor”, a scris Năstase pe pagina sa de socializare.
„Demisia lui Dorin Chirtoacă se cerea demult. Chişinăul poate fi scos acum din mâinile corupţilor care s-au instalat la primărie şi noi vom face tot posibilul pentru aceasta. Totodată, trebuie să dăm dovada de vigilenţă, maturitate politică şi să nu permitem guvernării Plahotniuc-Dodon să deturneze procesul electoral”, se arată într-un mesaj al Partidului Acţiune şi Solidaritate postat pe o reţea de socializare.