Dobromir Karamarinov, noul preşedinte al Asociaţiei Europene de Atletism
Bulgarul a fost ales, joi, în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Europene de Atletism (European Athletics), organism la care asigura interimatul din martie 2020, cu ocazia unui Congres special desfăşurat la Lausanne, informează AFP.

Bulgarul Dobromir Karamarinov, ales preşedinte al Federaţiei Europene de Atletism. (Getty Images)
Bulgarul Dobromir Karamarinov a preluat destinele Asociaţiei Europene de Atletism (European Athletics), cu ocazia unui Congres special desfăşurat la Lausanne.
În vârstă de 63 de ani, acesta asigura deja interimatul acestui for continental, ca urmare a problemelor de sănătate ale predecesorului său, norvegianul Svein Arne Hansen, decedat în iunie 2020.
Karamarinov, care a devenit al şaselea preşedinte al forului atletic european, este totodată şi preşedintele Federaţiei bulgare de atletism, al Asociaţiei de atletism din Balcani şi membru în Consiliul Federaţiei internaţionale (World Athletics).