Directorul Serviciului Secret american, Randolph Alles, a demisionat
alte articole
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat luni că directorul Serviciului Secret al SUA, Randolph Alles, a demisionat şi va fi înlocuit în luna mai de James Murray, un oficial de carieră în Serviciul Secret, potrivit Deutsche Welle.
Aceasta este cea de-a doua demisie de top în Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) în doar trei zile. Duminică, Kirstjen Nielsen a demisionat din funcţia de director al acestui departament. Directorul Serviciului Secret raportează secretarului pentru Securitatea Internă şi este responsabil de protejarea preşedintelui şi a şefilor de stat aflaţi în vizită în SUA. Alles ocupa această funcţie din 2017.
Nu a fost făcut cunoscut motivul oficial al plecării lui Alles, deşi unii oficiali au declarat pentru Associated Press, cu condiţia anonimatului, că Alles a demisionat din cauza unor conflicte existente în cadrul agenţiei.
Oficialii respectivi au negat o legătură între demisiile lui Nielsen şi Alles, şi au respins rapoartele potrivit cărora plecarea lui Alles ar avea legătură cu faptul că, la sfârşitul lunii martie, o chinezoaică care avea asupra sa două paşapoarte chinezeşti şi un dispozitiv ce conţinea un malware a minţit agenţii Serviciului Secret şi, pentru scurt timp, a obţinut acces la clubul Mar-a-Lago al preşedintelui Trump în timpul vizitei acestuia în Florida.
Demisiile lui Alles şi Nielsen au avut loc pe fondul unor noi nemulţumiri din partea lui Trump cu privire la migraţia la graniţa sudică a Statelor Unite. Într-un mesaj postat luni pe Twitter, liderul american şi-a reînnoit ameninţarea de a “închide graniţa şi/sau de a introduce tarife” împotriva Mexicului în cazul în care autorităţile mexicane nu arestează migranţi şi solicitanţi de azil care vor să intre ilegal din SUA.
Cele două demisii au fost descrise de mass media americană ca făcând parte dintr-o restructurare mai amplă a DHS.
Joia trecută, Trump a retras nominalizarea lui Ron Vitiello, fost agent al patrulei de graniţă, la funcţia de director al Agenţiei federale pentru imigraţie şi vămi (ICE), care face de asemenea parte din DHS. Preşedintele a declarat că decizia face parte dintr-o schimbare politică.