Directorul general al Telegram: “Apple nu a fost de partea noastră”
alte articole
Directorul general şi fondator al Telegram, Pavel Durov, a afirmat că Apple a împiedicat serviciul popular de mesagerie să se actualizeze la nivel global de când autorităţile ruse au cerut gigantului american să înlăture Telegram din aplicaţiile sale.
Durov a făcut anunţul joi pe canalul oficial Telegram, la câteva zile după ce agenţia naţională rusă pentru reglementarea telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a afirmat că a cerut Apple să blocheze aplicaţia în Rusia, potrivit RFE/RL.
“Din păcate, Apple nu a fost de partea noastră”, a afirmat Durov, făcând referire la faptul că Telegram a refuzat să ofere agenţiilor de securitate ruse accesul la comunicaţiile criptate.
Roskomnadzor a declarat în 28 mai că a adresat o scrisoare Apple, în care i-a cerut să nu mai permită descărcarea aplicaţiei gratuite Telegram în Rusia.
Agenţia a afirmat că i-a mai cerut gigantului american să blocheze notificările pentru utilizatorii Telegram în Rusia, astfel încât utilizatorii de telefoane şi tablete Apple nu vor fi anunţaţi când primesc noi mesaje, aplicaţia devenind astfel mai puţin utilă.
Roskomnadzor a mai precizat în scrisoare că oficialii Apple “ar trebui să ne informeze cât de curând posibil în legătură cu acţiunile suplimentare ale companiei dumneavoastră pentru a rezolva situaţia problematică” cu Telegram sau ar putea înfrunta “posibile acţiuni din partea agenţiei” de reglementare a telecomunicaţiilor.
Un tribunal din Moscova a decis luna trecută blocarea aplicaţiei Telegram după o bătălie îndelungată cu autorităţile ruse privind refuzul de a furniza acestora cheile de decriptare ale comunicaţiilor utilizatorilor săi.
Interdicţia a generat proteste repetate în Rusia din partea a mii de persoane care utilizează sau susţin serviciul popular de mesagerie.
Oficiali ruşi au afirmat că interdicţia împotriva Telegram este justificată deoarece serviciul ar fi fost folosit pentru planificarea unor atacuri teroriste în lume.
Durov a promis în 31 mai că va proteja “dreptul utilizatorilor săi la intimitate într-o ţară tulburată”.
Telegram a atras peste 200 milioane de utilizator în întreaga lume de când a fost lansarea în 2013 de către Durov şi fratele său, Nikolai. Aplicaţia, cunoscută pentru comunicaţiile sale criptate şi securitate, permite oamenilor să schimbe mesaje, fotografii şi materiale video în grupuri de până la 5.000 de utilizatori.