Director general BCR Pensii, semnal de alarmă: "Uşor cu dublarea salariilor pe scări"
alte articole
Perioada dezvoltării spontan-haotice a României s-a încheiat, iar creşterea nivelului de trai nu mai poate fi realizată decât printr-o strategie de dezvoltare articulată, care să aducă prosperitate populaţiei la nivelul următor prin educaţie, infrastructură, programe de dezvoltare regională, scrie economistul Radu Crăciun, într-o vastă analiză postată pe blogul său, citată de România Liberă.
În opinia economistului, dezvoltarea României în ultimii 20 de ani a fost spontană şi haotică, investitorii profitând de oportunităţile "naturale" oferite de o ţară fără investiţii în infrastructură şi educaţie. Aşa se explică dezvoltarea neuniformă a ţării, în care Moldova a rămas în urmă.
"Creşterile administrative de salarii sunt o non-soluţie atâta vreme cât nu se bazează pe creşteri de productivitate şi competitivitate economică. Dublarea salariilor din vârful pixului? Ce aţi zice de o dublare a inflaţiei, o creştere a şomajului, a deficitului extern şi de o prăbuşire a veniturilor bugetare, în contrapartidă? La ce ar mai folosi "creşterea" salarială?", a precizat Radu Crăciun.
Pentru a citi integral analiza directorului general BCR Pensii intraţi aici.