Direcţia de Logistică Dacia are un nou director
alte articole
Direcţia Logistică Centrală Dacia l-a numit director pe Ştefan Gaibu din ianuarie, în locul lui Jean Detrun, care a deţinut această funcţie din 2005 până în prezent, a anunţat luni producătorul auto.
Jean Detrun urmează să iasă la pensie. Succesorul său, Ştefan Gaibu (36 ani), este absolvent a două programe de MBA şi are "o experienţă vastă în transport şi logistică".
"Pentru Direcţia Logistică Centrală Dacia, anul 2013 va fi unul de consolidare, dar şi un an plin de noi provocări, proiecte noi şi proiecte la nivel internaţional, de o importanţă majoră pentru familia Dacia şi Renault", a declarat Ştefan Gaibu.
Ştefan Gaibu s-a născut în anul 1976 şi este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu din Republica Moldova.
Acesta s-a angajat în anul 2001 la Dacia ca organizator Transport, ulterior ocupând poziţiile de şef serviciu Transport şi Gestiune Ambalaje, şef departament Transport Naţional, şef departament Transport Piese şi Vehicule şi director al Renault Industrie Roumanie. În anul 2012 este numit director executiv adjunct al Direcţiei Logistice Dacia, iar din luna ianuarie a acestui an, devine director executiv al aceleiaşi Direcţii.
Direcţia Logistică Centrală Dacia, situată pe platforma industrială de la Mioveni, asigură atât expediţia componentelor vehiculelor din gama Dacia, Renault şi Nissan, către uzine ale Alianţei Renault Nissan în lume, cât şi pe cea a vehiculelor finite pe teritoriul României şi la export, către reţeaua comercială.
În ultimii şapte ani, Direcţia Logistică Dacia a expediat peste 6 milioane metri cubi de piese, care au contribuit la asamblarea a peste 2,5 milioane vehicule în uzine ale alianţei Renault Nissan în lume. În prezent, Direcţia Logistică Dacia expediază piese pentru asamblarea modelelor Dacia, Renault şi Nissan către 13 uzine ale Alianţei, incluzând-o şi pe cea din România, de la Mioveni.