Der Spiegel: Merkel va candida pentru al 4-lea mandat în 2017

Cancelarul german Angela Merkel, care a condus Germania din 2005, a decis să candideze pentru un al patrulea mandat şi a început să îşi plănuiască campania electorală din 2017, a raportat sâmbătă revista germană Der Spiegel.
Cancelarul german, Angela Merkel. (Captură Foto)
Andrei Popescu
03.08.2015

Cancelarul german Angela Merkel, care a condus Germania din 2005, a decis să candideze pentru un al patrulea mandat şi a început să îşi plănuiască campania electorală din 2017, a raportat sâmbătă revista germană Der Spiegel.

Peter Tauber, secretar general al Partidul Creştin Democrat (CDU) al lui Merkel şi managerul ei de campanie, a refuzat să comenteze direct când a fost întrebat de Reuters în legătură cu acest raport.

Merkel, care a împlinit 61 de ani în 17 iulie, nu a făcut niciun comentariu public în legătură cu posibila sa candidatură, deşi a oferit un indiciu în Cologne anul trecut că ar putea să candideze. Acum ea se află într-o vacanţă în munţii Alpi, conform Reuters.

Cancelarul german, care a ghidat cea mai mare economie a Europei prin criza financiara din 2008 şi prin tulburările din zona euro, este unul dintre cei mai populari lideri ai Germaniei.

Nu există limite privind mandatele în Germania şi ultimul cancelar din CDU, Helmut Kohl, a servit timp de 16 ani înainte să piardă alegerile pentru cel de-al 5-lea mandat în 1998, în faţa lui Gerhard Schroeder din Partidul Social Democraţilor. Totuşi, niciunul dintre cei doi nu a fost atât de popular în rândul alegătorilor precum este Merkel.

“Merkel a decis în mod evident să candideze din nou în 2017”, a scris Der Spiegel. Dacă sunt confirmate, ştirile vor încuraja partidul său conservator, care depinde de popularitatea ei pentru a controla Cancelaria după ce a suferit o serie de înfrângeri în alegerile de stat.

Der Spiegel a declarat că Merkel a participat recent la o întâlnire cu Tauber şi managerul partidului Klaus Schueler pentru a discuta strategia pentru campanie.

“Operaţiunile pentru campania electorală ar trebui să se desfăşoare la sediul partidului CDU”, a raportat revista germană. “Ca urmare a acelei întâlniri, sunt recrutaţi primii membri ai personalului [de campanie].”

Au existat speculaţii în urmă cu doi ani că Merkel se va retrage în mijlocul actualului său mandat, dar acel zvon a fost respins de purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert. Acesta a declarat la acea vreme că Merkel va lua o decizie în privinţa unei eventuale candidaturi pentru un al patrulea mandat într-un moment mai apropiat de viitoarele alegeri, programate pentru sfârşitul anului 2017.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor