Deputatul Nechita (PSD), declarat incompatibil

Deputatul Aurel Nechita (PSD) a fost declarat incompatibil de instanţa supremă, pentru că deţine, în acelaşi timp, funcţia de parlamentar şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.
Parlament, Senatul României, dezbateri în plen (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
11.02.2013

Deputatul Aurel Nechita a fost declarat incompatibil luni de instanţa supremă, pentru că deţine, în acelaşi timp, funcţia de parlamentar şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Decizia instanţei a fost comunicată de Agenţia Naţională de Integritate către Parlament.

Incompatibilitatea lui Nechita a fost anunţată de ANI pe 27 iunie 2011, iar decizia a rămas definitivă şi irevocabilă după cum a stabilit instanţa supremă.

"Agenţia Naţională de Integritate a comunicat raportul de evaluare Camerei Deputaţilor în vederea aplicării sancţiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcţie, şi a interdicţiei exercitării unei funcţii sau demnităţi publice, în conformitate cu prevederile art. 25, alin. (1) din Legea nr. 176/2010: "Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni", a precizat ANI.

În perioada 12 mai 2005 - 19 decembrie 2008, Aurel Nechita a exercitat, simultan, atât funcţia de deputat, cât şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, încălcând, astfel, prevederile articolului 84, alineatul 2 din Legea 161/2003.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor