Deputat PAS: Situaţia la Calea Ferată se va ameliora când instituţia va fi curăţată de oportuniştii corupţi, apropiaţi lui Igor Dodon
alte articole

Deputatul PAS, Radu Marian susţine că doar în anul 2020 întreprinderea de stat Calea Ferată a Moldovei (CFM) a pierdut 30 milioane de lei din furtul de motorină, pus la cale de o reţea infracţională. „Adrian Onceanu (coleg de facultate şi cumătru cu Igor Dodon) a primit toate materialele şi dovezile, dar nu a întreprins absolut nimic.”
„Mai mulţi angajaţi de la Calea Ferată au protestat în faţa Parlamentului pentru că nu au primit salariile deja de 4 luni. Ştiţi de ce nu sunt bani pentru salarii? Pentru că în ultimii 10 ani, întreprinderea a fost furată în ultimul hal”, a declarat parlamentarul, menţionând că sub conducerea actuală, lucrurile s-au degradat în continuare.
La indicaţia şefilor de la securitatea internă CFM, programul de monitorizare a consumului real de motorină a fost dezactivat pentru că era un obstacol în realizarea schemelor, afirmă Radu Marian, precizând că şeful securităţii interne este Aurel Berdilo, soţul celebrei judecătoare care a anulat alegerile din Chişinău din 2018, iar vicedirectorul securităţii interne este nimeni altul decât Serghei Dodon, nepotul lui Igor Dodon.
Astfel, din cauza neregulilor depistate, fraudelor şi a dezactivării acestui program de monitorizare în februarie anul acesta, Banca Europeană a suspendat intenţia de acordare a unui credit de câteva zeci de milioane de euro Căii Ferate, bani care ar putea fi utilizaţi şi pentru plata salariilor.
Parlamentarul a subliniat că CFM nu are surse interne necesare pentru a acoperi restanţele salariale în valoare de aproximativ 90 milioane lei, iar soluţia pe termen scurt este accesarea surselor externe, inclusiv de la partenerii internaţionali. Însă pentru a accesa aceşti bani, conducerea CFM trebuie să prezinte un mecanism clar de combatere a fraudelor şi reformare a instituţiei.
„Însă pe termen lung, situaţia se va ameliora atunci când vom curăţa instituţia de oportunişti corupţi şi vom instala la conducerea Căii Ferate oameni competenţi şi oneşti”, a notat Radu Marian care a ţinut să menţioneze că a intrat în posesia mai multor probe cu privire la fraudele de la întreprindere, pe care le va transmite Procuraturii Generale.