Deputat PAS: Achiziţia actelor de identitate în valoare de peste 500 mln de lei trebuie stopată

Radu Marian, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (parlament.md)
Tatiana Chiriac
12.05.2021

Agenţia Servicii Publice (ASP) de la Chişinău intenţionează să achiziţioneze blanchete cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate, în valoare de peste 525 milioane de lei MD, a anunţat deputatul PAS Radu Marian, denunţând riscul unei licitaţii frauduloase comise în perioada pandemică şi a unui guvern interimar.

Parlamentarul scrie pe pagina sa de Facebook că, din informaţiile pe care le deţine, în depozitul Agenţiei există o rezervă de 400 000 de blanchete, ceea ce ar fi suficient pentru activitatea instituţiei timp de aproximativ 1 an.

„În an pandemic, cu guvern demisionar, buget restrâns, nu are sens să anunţi o astfel de licitaţie, nu? Ei bine, vin anticipatele şi există şanse mari să fie învestit un guvern nou în iulie, iar şefii probabil au decis că schemele şi împărţeala trebuie făcute până atunci.

Această licitaţie trebuie oprită imediat - suma este prea mare şi există prea multe semnale de alarmă pentru ca aceasta să continue”, a punctat deputatul.

Drept urmare, Radu Marian a expediat un demers prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi şi şefului ASP Vladislav Zara, solicitându-le să stopeze această achiziţie, iar SIS-ului i-a cerut să verifice achiziţia contestată şi să ofere informaţii cu privire la posibilele elemente de fraudă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor