Denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, fost doctorand al Academiei Naţionale de Informaţii

(Facebook/sri.oficial)
Loredana Diacu
28.05.2024

Denunţătorul lui Florian Coldea, afaceristul Cătălin Robertino Hideg, a fost doctorand la Academia Naţională de Informaţii, instituţie de învăţământ a Serviciului Român de Informaţii, scrie defapt.ro.

Acolo l-a avut coordonator pe generalul de brigadă Constantin Onişor, fost şef al şcolii doctorale a Academiei SRI, care la rândul lui l-a predat generalului de brigadă (r) Cristian Troncotă.

Iniţial, a fost înscris pe lista de doctoranzi a generalului de brigadă (r) Constantin Onişor, unul dintre cei mai influenţi profesori din şcoala doctorală a Academiei SRI.

Conform unei investigaţii publicată pe tolo.ro, pe 13 ianuarie 2017, generalul de brigadă (r) Constantin Onişor a fost chiar în sediul din Măgurele al firmei Sanimed Internaţional Impex SRL pentru a discuta cu Hideg despre doctorat.

"Ne-am uitat împreună pe documentele doctorale şi apoi ne-am văzut în altă parte cu profesorul Troncotă, care l-a preluat ca doctorand", le-a spus generalul jurnaliştilor.

Profesorul Cristian Troncotă este la rândul său general de brigadă (r) al Serviciului Român de Informaţii şi cel care l-a invitat pe generalul Florian Coldea să predea la Academia SRI. Troncotă a fost acuzat de Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, disidentul omorât în bătăi de securitatea ceauşistă, că "are semnătura pe dosarul falsificat" al tatălui său. Dosarul de urmărire operativă a lui Gheorghe Ursu a fost modificat după Revoluţie, din el dispărând dovezi care ar fi putut ajuta la instrumentarea mai rapidă a cazului. Mai multe informaţii pe acest subiect, aici.

Întrebat în 2023, după demisia lui Hellvig, dacă e de părere că SRI s-a eliberat de moştenirea fostei Securităţi, aşa cum a precizat Eduard Hellvig în momentul demisiei din fruntea instituţiei, Ursu a răspuns:

"Trebuie să o spun pe şleau: nu s-a eliberat. Şi am date concrete în acest sens. A fost mai degrabă o poziţie mediatică, praf în ochi din partea fostului şef al SRI. L-am cunoscut, am fost în audienţă, i-am cerut inclusiv o anchetă internă în cadrul SRI a celor care au falsificat dosarul de urmărire informativă a tatălui meu: dosarul Udrea, dovedit de CNSAS că a fost falsificat grosier în anii ’90 (în decembrie 1984, Securitatea i-a deschis dosar de urmărire lui Gheorghe Ursu cu indicativul Udrea – n.r.). Şeful arhivelor fostei Securităţi, ajunse toate la SRI, era un fost securist, care lucrase în arhive şi până în ’89, şi a rămas bine-merci în SRI şi după ’89 şi care a ajuns decanul Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei SRI. E vorba desre cel care e prezentat la unele televiziuni ca 'istoric' al serviciilor secrete, Cristian Troncotă, ajuns general în SRI. Ei bine, acest Cristian Troncotă are semnătura pe dosarul falsificat Udrea al tatălui meu. Cei de la CNSAS au dovedit negru pe alb, filă cu filă, cum filele pe microfilm sunt diferite de cele pe hârtie. Au inserat în 7 volume alte file. Falsificarea acestui dosar s-a făcut în cadrul SRI, dovedit, clar. Nu putea să fie dinainte", a spus Andrei Ursu, citat de Ziare.com, la Prima TV.

Alte conexiuni ale lui Hideg

Cătălin Robertino Hideg a fost un personaj discret în lumea afacerilor, arată publicaţia citată. Poate şi pentru că a fost membru în Asociaţia Marele Priorat Autonom, Ospitalier, Spiritual şi Militar al S.O.S. JJ – Cavaleri de Malta.

Firma sa, Sanimed Internaţional Impex, a semnat în anul 2011 un parteneriat cu grupul Labiofam, condus de José Antonio Fraga Castro, pentru a introduce în România un medicament naturist folosit în tratarea cancerului.

José Antonio Fraga Castro este nepotul fostului lider cubanez Fidel Castro şi şeful Labiofam, un institut de cercetare controlat de statul cubanez.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor