...Democraţii şi liberalii consideră că sunt şanse pentru formarea noului Guvern în timpul apropiat...
alte articole
Democraţii şi liberalii grupului reformator consideră că "sunt şanse reale pentru formarea noului Guvern în timpul apropiat". Despre aceasta au declarat la finele negocierilor, reprezentantul Partidului Democrat, Valeriu Lazăr şi preşedintele fracţiunii PL, Ion Hadârcă.
"Pot să spun că am avut o discuţie bună. Având în vedere toate circumstanţele nu putem vorbi deocamdată despre o încredere totală. Însă, cu toţii conştientizăm că trebuie să formăm Guvernul şi să recâştigăm încrederea poporului. Acum, avem nevoie de o majoritate parlamentară stabilă care să ofere vot de încredere Guvernului şi care să îndeplinească sarcinile pe care le are în faţă", a spus Lazăr.
El s-a pronunţat pentru reluarea negocierilor care au fost întrerupte pe 22 aprilie în urma deciziei CC în privinţa candidaturii de atunci la funcţia de prim-ministru. "Până pe 22 aprilie, noi am avut 7 runde de negocieri. Am evoluat semnificativ în ceea ce priveşte elaborarea proiectului acordului cu privire la formarea majorităţii parlamentare. Noi considerăm că trebuie să revenim la ceea ce am lucrat atunci, nu să începem totul de la zero. Cu atât mai mult că aşteptările oamenilor sunt aceleaşi. Colegii noştri din PLDM consideră un pic altfel, au propus un nou proiect al Acordului. Noi avem tema pentru acasă şi purcedem la soluţionarea ei. Nu avem nevoie de foarte mult timp pentru a ajunge la un consens", consideră Lazăr. El a subliniat că "nu este vorba despre funcţii, iar PDM nu pretinde la noi fotolii". "Trebuie să reuşim să guvernăm ţara şi să asigurăm o guvernare eficientă, ca să avem o guvernare de coaliţie şi nu pur şi simplu o existenţă a colaiţiei", a mai spus Lazăr.
La rândul său, preşedintele fracţiunii PL, Ion Hadârcă a declarat că "Guvernul ar putea fi format chiar mai devreme decât termenul stabilit de 30 mai". "Am constatat că nu avem neînţelegeri de principiu. Noi am examinat propunerile candidatului la funcţia de prim-ministru, proiectul Acordului de formare a coaliţiei şi considerăm că documentul poate deveni un fundament bun pentru formarea noii majorităţi parlamentare", a spus Hadârcă.
El a remarcat că în cadrul negocierilor demarate, deocamdată, nu au fost abordate chestiunile legate de distribuirea funcţiillor sau desemnarea anumitor persoane. "Noi am discutat despre distribuirea responsabilităţilor, deocamdată, nu se discută despre funcţii. Noi nu vom pretinde la multe fotolii, suntem gata să susţinem noul Guvern proeuropean", a spus Hadârcă.
În acelaşi timp, preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu se arată convins că "noul Cabinet de miniştri nu va fi format, iar la toamnă vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate". Potrivit lui, o asemenea înţelegere ar exista între PCRM şi PLDM.