De bunăvoie şi nesilită de nimeni, Forţa Civică se dizolvă în PDL
alte articole
Inevitabilul s-a produs. Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu fuzionează, prin absorbţie, cu PDL. Decizia a fost luată de Biroul Politic Naţional al formaţiunii, în cadrul şedinţei decisive înregistrându-se (chiar) şi câteva abţineri, potrivit B1 TV.
Fuziunea prin absorbţie, teoretic o simplă formalitate, urmează să fie aprobată miercuri în cadrul forurilor de conducere ale PDL. Ca urmare a dizolvării în PDL, partidul lui MRU, care a obţinut doar 2% la alegerile europarlamentare din mai, a negociat o funcţie de prim-vicepreşedinte şi cinci de vicepreşedinte.
Ce este mai important însă, MRU, o personalitate mai carismatică decât Cătălin Predoiu, actualul prezidenţiabil PDL, ar putea deveni una dintre propunerile democrat-liberalilor pentru cea mai înaltă funcţie în stat.
De altfel, preşedintele Băsescu, susţinător declarat al Partidului Mişcarea Populară şi implicit al lui Cristian Diaconescu, candidatul PMP-ului la Cotroceni, îl acuza recent pe Ungureanu că-şi şterge eticheta de "băsist" pentru a fi acceptat de Vasile Blaga, alături de mai puţin efervescentul Cătălin Predoiu, pe lista scurtă a potenţialilor candidaţi ai dreptei la preşedinţie, la propunerea PDL.