Daunele plătite în primul semestru de asigurători au crescut cu 3%

Epoch Times România
14.08.2012

Companiile de pe piaţa românească de asigurări au plătit în primul semestru daune de 2,5 miliarde lei, în creştere cu 3,07% faţă de acelaşi interval din anul 2011, în condiţiile în care asigurările generale reprezentau circa 87% din totalul indemnizaţiilor brute plătite, potrivit datelor CSA.

"Din valoarea totală a indemnizaţiilor brute plătite, cele aferente contractelor de asigurări generale au totalizat 2,18 miliarde lei, inregistrând o creştere cu 2,75% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011", se arată într-un comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Sumele plătite pentru indemnizaţii brute, maturităţi şi răscumpărări aferente asigurărilor de viaţă au însumat 356,9 milioane lei, nivel în creştere cu 5,04% fatţă de primul semestru al anului trecut.

Piaţa asigurărilor din România a crescut în primul semestru cu 2,7%, la 4,13 miliarde lei. Primele brute subscrise pentru asigurări generale au totalizat aproape 3,3 miliarde lei, în creştere cu 3,54% faţă de acelaşi interval al anului trecut, iar pe segmentul asigurărilor de viaţă s-a înregistrat o scădere de 0,38% a afacerilor, la 857,1 milioane lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor