Băsescu: Guvernul Ponta s-a împotmolit la absorbţia fondurilor europene

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat joi că împotmolirea Guvernului Ponta la absorbţia fondurilor comunitare, seceta şi nestimularea economiei sunt motivele pentru care prognoza de creştere economică a scăzut de la 1,5% la 1,2%.
Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Epoch Times România
09.08.2012

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat joi că împotmolirea Guvernului Ponta la absorbţia fondurilor comunitare, seceta şi nestimularea economiei sunt motivele pentru care prognoza de creştere economică a scăzut de la 1,5% la 1,2%.

”E secetă, e lipsă de orice activitate a Guvernului de minimală stimulare a economiei şi, mai ales, Guvernul Ponta s-a împotmolit la absorbţia fondurilor europene. S-au împotmolit şi asta afectează foarte mult crearea de locuri de muncă”, a declarat Băsescu, rugat să comenteze faptul că prognoza de creştere economică a scăzut de la 1,5% la 1,2%.

La replică potrivit căreia şi înainte rata de absorbţie nu era foarte mare, preşedintele a recunoscut, dar a precizat că luase un ”trend pozitiv”. ”Da, dar nici zero nu era, cum e de când e Ponta. Încă luase un trend pozitiv rata de absorbţie, dar de când a venit domnul Ponta s-a oprit finanţarea europeană”, a spus Traian Băsescu.

Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 9,67% (1.857,80 milioane de euro), în luna iulie, în ceea ce priveşte nivelul plăţilor intermediare de la CE, în timp ce nivelul declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisie este de 9,92% (1.905,58 milioane de euro).

Creşterea este de sub un procent faţă de sfârşitul lunii iunie când rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune ajunsese la 9,17% (1.761,69 milioane de euro), în ceea ce priveşte nivelul plăţilor intermediare de la CE, în timp ce nivelul declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisie era de 9,89% (1.900,51 milioane de euro).

România şi-a propus să atingă în 2012 o rată de absorbţie de 20% (6 miliarde de euro).

Estimarea de creştere economică pe anul 2012 a fost revizuită în scădere din cauza secetei din agricultură, dar şi pentru că Guvernul Boc a avut „speranţe hiperoptimiste” cu privire la accesarea fondurilor europene, a explicat joi premierul Victor Ponta.

Întrebat care au fost fundamentele care au dus la ajustarea progonezei economice în jos, sub 1,2% din PIB pentru anul în curs, primul ministru a răspuns că în primul rând este vorba de seceta din agricultură. ”Anul trecut a fost un an excepţional pentru agricultură şi asta a ajutat într-un fel în a se ajunge la zero, de fapt, nu am mai avut scădere economică. De data asta, toate previziunile din agricultură sunt negative”, a explicat Victor Ponta. În plus, el a precizat că ”speranţele referitoare la fondurile europene care vor fi accesate şi încasate au fost hiperoptimiste”, iar guvernele anterioare ştiau acest lucru.

”De câte ori îi aud şi pe domnul preşedinte suspendat şi pe alţii vorbind de bani europeni, le cer să-i sancţioneze cât mai dur posibil pe domnul Botiş, pe domnul Lăzăroiu şi pe doamna Barbu, dacă vorbim de POSDRU, de exemplu, dar mai sunt alte situaţii”, a mai arătat Ponta. Şeful Executivului şi-a argumentat poziţia precizând, în context, că ”practic noi acum suntem în grafic cu absorbţia de fonduri europene, dar avem şi ne vin din urmă auditurile pe 2010 şi 2011 pe care nu le mai putem schimba şi care înseamnă bani pierduţi”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor