Dan Voiculescu a cerut mutarea dosarului său, de la ICCJ la Tribunalul Bucureşti

Avocatul omului de afaceri Dan Voiculescu a cerut vineri instanţei supreme declinarea dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) la Tribunalul Bucureşti, după ce le-a înmânat judecătorilor hotărârea publicată în "Monitorul Oficial" care atestă că Voiculescu nu mai este senator.
Dan Voiculescu. (www.danvoiculescu.ro)
Liviu Şerbănescu
29.06.2012

Avocatul omului de afaceri Dan Voiculescu a cerut vineri instanţei supreme declinarea dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) la Tribunalul Bucureşti, după ce le-a înmânat judecătorilor hotărârea publicată în "Monitorul Oficial" care atestă că Voiculescu nu mai este senator.

Instanţa supremă a reluat vineri dezbaterile în dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecaţi pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare.

Avocatul Marian Nazat a invocat în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) excepţia lipsei de calitate a lui Dan Voiculescu şi a depus în instanţă o copie a hotărârii prin care a fost aprobată demisia acestuia din funcţia de senator.

Totodată, avocatul a precizat în faţa instanţei că hotărârea Parlamentului a fost publicată joi în "Monitorul Oficial" , devenind astfel oficială retragerea lui Voiculescu din funcţie.

Apoi, avocatul a arătat că judecarea acestui dosar nu mai poate continua la instanţa supremă, având în vedere că Voiculescu a pierdut calitatea de senator.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor