Dan Vîlceanu vrea să schimbe consiliile de administraţie la 9 companii din subordine, printre care CNAIR şi Tarom

Dan Vîlceanu
Dan Vîlceanu (Facebook / florinVcitu)

Ministerul Transporturilor, condus de liberalul Dan Vîlceanu în calitate de ministru interimar după demisia lui Cătălin Drulă (USR), a convocat adunările generale ale acţionarilor la nouă companii din subordine, printre care şi Compania de Drumuri, CFR Călători şi Tarom, pentru a schimba consiliile de administraţie, relatează Economedia, citând surse. Unele companii, precum Tarom, erau în curs de selectare a administratorilor pe principiile guvernanţei corporative.

De aceeaşi manieră a procedat şi ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu (PNL), săptămâna trecută, când a decis să anuleze prelungirile de mandate în consiliile de administraţie ale companiilor din subordinea ministerului, după plecarea lui Claudiu Năsui (USR).

Potrivit informaţiilor Economedia, Ministerul Transporturilor a convocat adunările generale ale acţionarilor pentru următoarele companii, astfel:

  • Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 01.10.2021
  • Societatea „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM” – 15-16.09.2021 – plan restructurare, 20.09 şi 27.10
  • Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA – 16-17.09.2021
  • Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA – 16-17.09.2021
  • Telecomunicaţii CFR – 16-17.09.2021
  • Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA – 13.10.2021
  • Societatea „Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR” SA – 17.09.2021
  • Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa – 15.10 2021
  • Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” SA – 15.10.2021

Aşadar, în mai puţin de două săptămâni, Ministerul vrea să schimbe administratorii la nouă companii din subordine, deşi, potrivit informaţiilor Economedia, nu toate aceste mandate expiră până la data convocării AGA.

Articolul integral poate fi citit aici.