Dan Diaconescu spune că are 45 mil. euro pentru Oltchim, la patru zile de la anularea licitaţiei

Dan Diaconescu a declarat joi seară, pe Aeroportul Otopeni, că deţine 45 mil. euro, atât cât a oferit pentru pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim, după ce luni autorităţile anunţaseră că licitaţia a fost anulată, întrucât acesta nu a putut dovedi că are banii necesari preluării acţiunilor.
Dan Diaconescu (Epoch Times România)
Epoch Times România
04.10.2012

Dan Diaconescu a declarat joi seară, pe Aeroportul Otopeni, că deţine 45 mil. euro, atât cât a oferit pentru pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim, după ce luni autorităţile anunţaseră că licitaţia a fost anulată, întrucât acesta nu a putut dovedi că are banii necesari preluării acţiunilor.

El a arătat mai multe hârtii care, a spus Diaconescu, ar proba existenţa acestor bani.

Diaconescu a acuzat din nou guvernanţii că au întrerupt negocierile, spunând că nu trecuseră 10 zile lucrătoare de la licitaţie, ci doar 10 zile calendaristice.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, că procedura de privatizare a Oltchim a fost încheiată prin nesemnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni de 54% deţinut de Ministerul Economiei prin OPSPI. Acesta a precizat că adjudecatarul licitaţiei nu a prezentat documente din care să rezulte că deţine disponibilităţile băneşti.

OPSPI a depus miercuri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare împotriva lui Dan Diaconescu, pe care îl acuză de "înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată", în legătură cu actele depuse pentru Oltchim.

Remus Vulpescu a anunţat miercuri că demisionează din funcţia de şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în lndustrie, în urma scandalului legat de eşecul privatizării Oltchim.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor