Dâmboviţa: UNPR a transmis că va avea candidat propriu la şefia CJ
alte articole
UNPR Dâmboviţa a anunţat, marţi, că va avea candidat propriu la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, iar acesta va fi liderul organizaţiei judeţene, Marian Radu.
Anunţul vine după ce la începutul acestei luni chiar Marian Radu spunea că, la nivel de judeţ, UNPR îl va susţine pe candidatul PDL.
"În urma unor discuţii am fost desemnat de Biroul politic judeţean să candidez pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Vă pot spune că decizia a fost luată în unanimitate şi m-am supus acestei decizii, astfel că anunţ candidatura mea", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă preşedintele UNPR Dâmboviţa, Marian Radu.
Acesta a adăugat că UNPR va avea candidaţi în fiecare localitate din judeţ. Uniunea îşi propune să obţină şase funcţii de primar, la nivelul judeţului Dâmboviţa, la alegerile locale din acest an.
Liderul UNPR Dâmboviţa, Marian Radu, a precizat că nu sunt, în judeţ, primari ai altor partide care să candideze din partea UNPR.
UNPR Dâmboviţa are organizaţii în 52 dintre cele 89 de localităţi din Dâmboviţa.