Dâmboviţa: Doi bărbaţi care l-au însoţit pe bărbatul ucis de urs în Moroieni, reţinuţi 24 de ore

Pentru că l-au însoţit pe bărbatul de 63 de ani ucis de urs, miercuri dimineaţă, doi bărbaţi din localitatea dâmboviţeană Moroieni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului
Liviu Şerbănescu
20.09.2012

Pentru că l-au însoţit pe bărbatul de 63 de ani ucis de urs, miercuri dimineaţă, doi bărbaţi din localitatea dâmboviţeană Moroieni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului.

Totodată, cei doi suspecţi cu vârste de 31 şi, respectiv, 52 de ani, au fost duşi miercuri seară în arestul IPJ Dâmboviţa, iar joi vor fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Pucioasa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cei doi bărbaţi reţinuţi au recunoscut că au ajutat victima să ucidă ursul şi că animalul a fost prins în laţ încă de marţi, apoi, miercuri dimineaţă, s-au dus toţi trei ca să-l ucidă şi să-l transporte cu o căruţă.

Bărbatul de 63 de ani s-a apropiat de urs pentru a-l străpunge cu o lance improvizată dintr-un băţ în vârful căruia legase un cuţit.

În acel moment, animalul, care era rănit, s-a zbătut şi s-a desprins din capcană, năpustindu-se asupra omului, după care a fugit, afirmă anchetatorii.

Un bărbat a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la doar câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de un urs, în două localităţi învecinate.

Totodată, un cioban din satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, a anunţat miercuri la 112 că a fost atacat de un urs, dar a reuşit să se refugieze într-o baracă, fără a fi rănit.

Atacul a avut loc în aceeaşi zonă în care sâmbătă un bătrân a fost ucis de un urs, iar alte două persoane au fost rănite în atacuri diferite de urs.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor