Urşii din Dâmboviţa ar putea fi împuşcaţi. Ei au făcut patru victime până acum
alte articole
Ministerul Mediului va decide dacă urmează să fie împuşcaţi urşi din judeţul Dâmboviţa, unde numărul optim al acestora a fost depăşit. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că au fost făcute demersurile necesare pentru a putea fi ucise animalele.
Măsura urmează să fie luată după ce miercuri a mai fost găsită o victimă, un bărbat de 64 de ani care a fost ucis de un urs care se prinsese într-un laţ, într-o zonă izolată, cu acces dificil, aflată în apropierea pădurii, relevă Realitatea Tv.
Bărbatul ucis locuia în localitatea Moroieni, iar celelalte trei victime erau din alte două comune învecinate. Prefectul de Dâmboviţa, Dragoş Rusu, a declarat că în cazul ultimului bărbat ucis este vorba despre braconaj, după ce animalul rămăsese prins într-un laţ şi rănit.
Un posibil caz de braconaj
"Mai mult ca sigur în acest caz este vorba despre braconaj. Ursul fusese prins într-un laţ, era rănit. Clar este vorba despre braconaj. Nu ştim ce căuta acolo bărbatul care a fost atacat - dacă trecea întâmplător sau dacă el este cel care pusese capcana. Între cadavrul bărbatului şi laţ este o distanţă de 6-7 metri. Un cetăţean care a trecut prin zonă cu o căruţă a auzit ţipete, a văzut incidentul, dar i-a fost frică să intervină, neavând armă, şi a sunat la 112", a spus prefectul.
Cei care au ajuns la faţa locului spun că laţul era prins între trei copaci, iar cel mai probabil animalul s-a zbătut timp de câteva ore pentru a scăpa şi a rupt laţul, după ce a smuls din rădăcini arborii. Bărbatul care s-a apropiat de animal a fost sfâşiat.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că incidentul de miercuri dimineaţă a avut loc pe acelaşi fond de vânătoare de unde provine ursul care a atacat trei persoane, sâmbătă. Una dintre acestea a murit, iar alte două au fost rănite. În acea zonă a fost instituită carantina pe o rază de 30 de kilometri.
După incidentul de miercuri dimineaţă, la faţa locului au mers autorităţile locale şi judeţene, zeci de poliţişti şi jandarmi şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai DSP.
Alte trei victime
Un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 55 de ani a fost rănită, sâmbătă, de un urs, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate. Animalul a atacat şi un bărbat din Buciumeni care vindea fructe pe marginea drumului, lângă maşină. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că a fost emis aviz pentru ca ursul care a atacat trei oameni să poată fi împuşcat, spunând că trebuie intervenit sâmbătă noapte, pentru că animalul este suspect de turbare şi poate ataca alte persoane.
Sâmbătă noapte, vânătorii au împuşcat ursul care s-a constatat, în urma analizelor, că era turbat. Apoi a fost stabilită carantină, fiind instituită o zonă de supraveghere pe o porţiune de 10 kilometri şi o zonă de protecţie pe o porţiune de 30 de kilometri.
A fost constituit Centrul local de combatere a bolilor, care va coordona vaccinarea pe o rază de trei kilometri a câinilor şi pisicilor din Pietroşiţa şi Buciumeni, localităţi pe unde a trecut ursul turbat. Oamenilor din zonă li s-a cerut să nu mai dea de mâncare la urşi şi să anunţe autorităţile dacă văd animale din sate.