Daea: "Este nevoie de zootehnizarea României!"
alte articole
Prezent sâmbătă seara la Iaşi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a opinat că este nevoie de zootehnizarea României pentru a putea întrebuinţa cu folos producţia vegetală, unde randamentele sunt remarcabile, relatează Agerpres.
"În România, spuneam de fiecare dată şi o spun şi acum, se cultivă 2,5 milioane de hectare cu porumb, fiind cea mai mare suprafaţă cultivată din Uniunea Europeană. Şi randamentele de anul acesta şi din viitori ani vor fi din ce în ce mai mari. Producţiile totale nu îşi găsesc folosinţa în ţară datorită faptului că nu există un efectiv suficient. (...) Spre exemplu, cine consumă cel mai mult? (...) Clar, consumatorul de hrană este zootehnia", a declarat ministrul Daea.
În opinia lui Daea, la fel de importantă este şi valorificarea pajiştilor ţării, care însumează 4,8 milioane de hectare, motiv pentru care "trebuie valorificată de cele două specii, respectiv, ovina şi taurina de carne".
"De aceea, noi căutăm soluţii în continuare. Avem instrumente prin subvenţiile care sunt destul de consistente la această dată, în aşa fel încât efectivele de animale să crească şi să putem valorifica această resursă, pajiştile", a mai spus Petre Daea.
Ministrul Agriculturii s-a aflat sâmbătă seara, la Iaşi, pentru a vizita un târg destinat fermierilor, Agralim.