"Dacii" lui Călin Georgescu, amendaţi de Jandarmerie pentru protestul neautorizat la Federaţia Comunităţilor Evreieşti şi la Memorialul Holocaustului

Aproximativ 15 susţinători ai lui Călin Georgescu au organizat ilegal, joi, 18 decembrie, o adunare publică la sediul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic şi la Memorialul Holocaustului din Bucureşti. Manifestarea neautorizată a avut loc în contextul modificărilor aduse OUG nr. 31/2002 şi Legii nr. 17/2018, dar şi pe fondul gestului deputatului Silviu Vexler, care a rupt un afiş realizat de AUR, cu o fotografie cu portretele lui Eminescu, Goga şi Eliade în timpul dezbaterilor pe proiectul legislativ al lui Vexler.
Participanţii au intrat în interiorul Memorialului Holocaustului, unde au depus o coroană de mici dimensiuni, afirmând că gestul a fost unul de cinstire a eroilor români, şi au rostit rugăciuni creştine. La ieşirea din monument, aceştia au scandat „Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii!”, după care s-au pus în genunchi.
La acţiune au fost folosite o portavoce, pancarte, două drapele de mari dimensiuni şi o cameră de filmat.
În urma intervenţiei jandarmilor, două persoane au fost amendate, iar alte patru au primit avertismente. Potrivit Jandarmeriei Române, o persoană a fost sancţionată cu două amenzi, în valoare totală de 1.000 de lei, conform art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, scrie G4Media.
De asemenea, alte patru persoane au fost sancţionate contravenţional cu avertisment scris pentru organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, precum şi pentru refuzul de a furniza datele necesare stabilirii identităţii sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la solicitarea justificată a organelor de ordine publică.