Curtea de Apel Bucureşti spune pas: Udrea, Ioana Băsescu şi Andronic, daţi pe mâna Înaltei Curţi
alte articole
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis că nu au competenţa materială să judece dosarul în care Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic au fost deferiţi instanţei în legătură cu finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Dosarul a fost trimis înapoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care trebuie acum să se pronunţe din nou în acest caz.
Iniţial, Curtea Supremă luase hotărârea că dosarul trebuie judecat de Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere că Ioana Băsescu este notar, iar Elena Udrea nu mai este parlamentar.
Reamintim că dosarul penal în care sunt inculpaţi cei trei vizează o serie de presupuse plăţi nelegale în campania prezidenţială din 2009.
În timp ce Elena Udrea - care a fost implicată direct în campania lui Traian Băsescu din 2009 - este suspectată de comiterea unui număr de cinci infracţiuni de spălare de bani şi două de instigare la luare de mită, fiica cea mare a fostului şef de stat, de profesie notar, este suspectată de instigare la delapidare şi instigare la spălare de bani (2 fapte).
În acelaşi dosar, Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar Silviu Ioan Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.
La rândul său, jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Faţă de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, cercetat pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani (2 fapte), s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat.
Dosarul, în viziunea procurorilor
"În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.
Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă''.