Curtea Constituţională a reabilitat noi victime ale deportărilor regimului comunist sovietic

Decizia Curţii Constituţionale este plină de simbolism, întrucât victimele deportărilor nu au făcut decât să fie în mod repetat discriminaţi acasă, după revenirea din exil, afirmă Octavian Ţîcu.
Judecătorii CCM din R. Moldova numiţi în luna iunie 2019 (constcourt.md)
Tatiana Chiriac
12.01.2021

Curtea Constituţională a Moldovei (CCM) a declarat neconstituţională sintagma din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice care până în prezent oferea statutul de victime doar copiilor proveniţi din căsătoria încheiată până la deportare.

Astfel, CCM a admis marţi, 12 ianuarie, sesizarea deputatului Partidului Unităţii Naţionale (PUN) şi istoricului Octavian Ţîcu în care se contesta textul „copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copiii proveniţi din căsătoria încheiată până la represiune”.

Curtea a constatat că interpretarea oficială făcută în legislaţie încă în 1994 a condus la excluderea din categoria victimelor represiunilor politice şi a eventualilor beneficiari ai reabilitării a persoanelor născute în locurile de represiune sau în drum spre ele: de către o femeie necăsătorită supusă represiunii, precum şi dintr-o căsătorie încheiată în timpul represiunii.

Totodată, CCM a decis că până la modificarea prevederilor legislaţiei, victime ale represiunilor politice se consideră şi copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, dacă măcar unul din părinţi este victimă a represiunilor politice.

Octavian Ţîcu a ţinut să sublinieze că sintagma inumană din legislaţie făcea ca aproape 300 de persoane să fie lipsite de dreptul de a beneficia de statutul de victime ale represiunilor regimului totalitar comunist. Decizia Înaltei Curţi fiind plină de simbolism, întrucât victimele deportărilor nu au făcut decât să fie „în mod repetat” discriminaţi acasă, după revenirea din exil. „De-ar fi unicul lucru pe care l-am făcut în funcţia de deputat, aş muri fericit.”

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor