Curtea Constituţională a examinat sesizarea liberalilor cu privire boicotarea de către comunişti a şedinţelor Parlamentului

Chişinău, Guvernul Republicii Moldova. (The Epoch Times)
Ana Chitoroagă
12.06.2012

Astăzi, Curtea Constituţională a examinat sesizarea deputaţilor liberali cu privire la ridicarea mandatului de parlamentar în cazul în care acesta lipseşte de la şedinţele Legislativului. Decizia Curţii va fi expusă pe data de 19 iunie.

În cadrul şedinţei Curţii Constituţionale, deputatul liberal, Victor Popa, a declarat că boicotarea de către deputaţii comunişti a şedinţelor Parlamentului şi a comisiilor parlamentare trebuie calificată ca o eschivare directă de la obligaţii şi trebuie sancţionată.

Astfel, în acest sens, PL a depus o sesizare la Curtea Constituţională în luna aprilie, iar avizul a fost examinat astăzi. Deputatul Victor Popa, care este şi autorul sesizării, vrea ca magistraţii să explice şi în ce condiţii un deputat poate rămâne fără mandat, iar în cazul când nu-şi exercită obligaţiunile, care sunt sancţionările.

Preşedintele Comisiei juridice, Victor Popa, consideră că un deputat reprezintă interesele cetăţeanului în Parlament, iar în cazul în care lipseşte de la şedinţele în plen poate să-i fie ridicat mandatul.

În contextual celor expuse, liberalul a menţionat: "Ce înseamnă în serviciul poporului? Asta înseamnă că de dimineaţă până seara jumătate de an trebuie să alerg în teritoriu să mă întâlnesc cu alegătorii. Sau să particip la exercitarea mandatului, ori la exercitarea puterii prin procesul de legiferare".

Reprezentanţii PCRM au lipsit de la şedinţă.

Sesizarea a fost depusă în contextul, în care deputaţii PCRM au boicotat în anul 2012 toate şedinţele de Parlament, iar în anul 2011 comuniştii au avut 623 de absenţe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor