R.Moldova: PCRM va organiza un protest de amploare pe 16 martie – ziua alegerilor prezidenţiale
alte articole
Şi sâmbăta aceasta comuniştii şi-au scos simpatizanţii în stradă pentru a cere în continuare demisia Alianţei de guvernare, dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.
Totodată, în cadrul protestului, Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a anunţat că pe 16 martie, zi în care Parlamentul va organiza alegerile prezidenţiale, PCRM va organiza un protest de amploare.
În acest sens Voronin a declarat că ”anume sub presiunea noastră, liderii AIE au numit data alegerilor preşedintelui. Dar pe cine nu ar alege şi orice nu ar face, trebuie să ştiţi, această putere este ilegală. Doar cei care nu pot citi şi cei care nu pot gândi nu înţeleg asta. Noi vom organiza un protest de amploare în ziua în care ei vor încerca nu ştiu ce să facă în Parlament, ca să vadă care este voinţa poporului. Vom cere anticipate".
Liderul PCRM i-a rugat pe toţi cei prezenţi la manifestaţie să convingă rudele, prietenii şi cunoscuţii să vină pe 16 martie la protest.
În aceste condiţii, analiştii politici consideră că ziua de 16 martie, când sunt preconizate alegerile prezidenţiale, vor avea loc momente importante nu doar în Parlament, dar şi în afara acestuia.
Preşedintele agenţiei Nika Press, Vladimir Ţesliuc, este de părere că pe 16 martie ar putea fi generată o situaţie acută şi periculoasă, iar comuniştii ar putea să împiedice accesul candidatului în clădirea Parlamentului.
Analistul mai consideră că PCRM ar putea merge până la capăt, cu "dorinţa de a câştiga", concretizând: "Comuniştii încearcă să-şi ducă până la capăt scopurile şi să tulbure societatea. Dacă ei vor sta ferm la uşile Parlamentului, situaţia va fi periculoasă".
Potrivit Publika.TV, politologul Octavian Ţîcu opiniază că deşi AIE va fi boicotată de comunişti şi pe 16 martie, PCRM nu va avea destulă voinţă politică pentru paşi radicali.
"Procesul constituţional de alegere a preşedintelui este dreptul Parlamentului, iar comuniştii sunt parlamentari. Ei trebuie să intre în câmpul constituţional, iar să voteze sau nu, este dreptul lor", a mai conchis Octavian Ţîcu.
Analiştii cred totuşi că preşedintele va fi ales pe 16 martie.
Precizăm că pe 9 martie, preşedintele comuniştilor a declarat că nu va recunoaşte viitorul preşedinte, dacă acesta va fi ales de Alianţa pentru Integrare Europeană şi a cerut dizolvarea Legislativului.
Comuniştii boicotează şi activitatea Parlamentului. Asta pentru că, spun ei, actualul legislativ ar fi nelegitim.
Mai mult, opoziţia organizează manifestaţii stradale în fiecare sâmbătă şi promite să scoată oamenii în stradă până la sfârşitul lunii mai.