Curioasa origine a tradiţiei de a sufla în lumânări la ziua de naştere

Cum nu sunt mulţi cei care cunosc povestea ce explică unul dintre cele mai răspândite obiceiuri din lume - suflatul în lumânări la ziua de naştere -, vă invităm să aflaţi câteva informaţii în acest sens.
Tort cu lumânări (pixabay.com)
Mioara Stoica
30.07.2016

O dată la fiecare douăsprezece luni, are loc aniversarea zilei noastre de naştere (cu excepţia celor care îi împlinesc pe 29 februarie!), zi pe care mulţi dintre noi o aşteaptă cu emoţie. Ne aşezăm în faţa unui tort delicios, ne umplem plămânii cu aer şi suflăm cu toată puterea noastră în lumânările aşezate cu grijă pe suprafaţa tortului. Este unul dintre ritualurile cele mai răspândite în întreaga lume. Vine atât de natural şi este atât de asimilată încât originea acestei tradiţii a fost aproape îngropată în uitare şi sunt puţini cei care-i cunosc istoria.

Una dintre versiunile cele mai cunoscute ne conduce la secolul al XVIII-lea în Germania. La acel moment, era un lucru obişnuit în cadrul festivalului intitulat "Kinderfest": pe dulcele copilului sărbătorit erau puse două lumânări, una pentru a reprezenta lumina vieţii sale iar cealaltă care simboliza anii următori. Flacăra trebuia să fie prezentă pe tot parcursul zilei, iar dacă lumânarea se consuma era înlocuită cu alta. La sfârşitul zilei se stingea cu o suflare. Se credea că prin fumul care ieşea din lumânările stinse se transmitea lui Dumnezeu dorinţa la care ne gândim că avem dreptul să o cerem şi să fie îndeplinită de ziua noastră. În funcţie de această tradiţie, în prezent se pune un număr greşit de lumânări pe tort: una pentru fiecare an împlinit.

Dar explicaţiile detaliate dintr-un manuscris german din secolului al XVIII-lea asigură că se poate utiliza o lumânare pentru fiecare an, în loc de două în centru. În Google Books se poate consulta gratuit o copie a acestei cărţi în limba engleză. Conform sitului web abc.com descrierea menţionată se poate citi la pagina numărul 15.

Cu toate acestea, Germania nu este singura posibilă origine a lumânărilor pe tort pentru sărbătorirea zilei de naştere. O altă versiune ne conduce în Grecia antică. În acele timpuri se ofereau zeiţei Lunii, Artemis, dulciuri cu formă rotundă cu lumânări pe ele. Aceste mesaje reprezentau ciclul lunar complet şi focul lumânărilor se stingea dintr-o suflare, pentru ca fumul care ieşea să ajungă la divinitate, purtând cu el dorinţele muritorilor.

Ceea ce ştim este că, tradiţia de a sufla în lumânări la fiecare aniversare a fost considerată pentru mult timp un ritual păgân. Dar în timpurile noastre s-a şters din memorie acel ritual antic, suflarea în lumânări devenind ceva obişnuit, la care se încruntă doar cei mai formalişti, care pretind că este un mod de a "partaja" microbii care pot cădea pe tort atunci când se suflă în lumânări.

Surse: http://www.saywhydoi.com/history-of-cakes-the-history-of-the-birthday-cake/ , http://godfruits.tv/why-we-blow-out-candles-birthday-cakes/

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor