Cum va fi modificat salariul minim pe economie

Anul acesta, salariul minim pe economie va fi majorat în două etape, cu 50 de lei de la 1 februarie, când va ajunge la 750 lei, iar a doua creştere va avea loc din luna iulie, când se va situa la 800 lei.
. (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
22.01.2013

Anul acesta, salariul minim pe economie va fi majorat în două etape, cu 50 de lei de la 1 februarie, când va ajunge la 750 lei, iar a doua creştere va avea loc din luna iulie, când se va situa la 800 lei. Hotărârea privind modalitatea de majorare a fost luată de Guvern, după consultările cu Fondul Monetar Internaţional.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că, la discuţiile cu FMI, va cere majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei. Modificarea este cuprinsă în proiectul de buget de stat pe 2013 care urmează să fie dezbătut şi apoi aprobat de Parlament.

USL s-a angajat, prin Programul de guvernare pentru perioada 2013-2016, să realizeze creşterea salariului minim la 1.000 de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor