Cum îşi pregăteşte Veneţia ipotetica independenţă
alte articole
Din 16 şi până în 21 martie, locuitorii din Veneţia şi regiunea Veneto sunt chemaţi să răspundă, pe internet, la următoarea întrebare: 'Doriţi ca regiunea Veneto să devină o republică independentă şi suverană?', relatează corespondentul cotidianului Le Monde în Italia, Philippe Ridet.
Potrivit site-ului www.plebiscito.eu, care organizează respectiva consultare, circa 1,5 milioane de persoane au luat deja parte, până în 20 martie, la acest scrutin pur consultativ. O manifestaţie în favoarea independenţei este prevăzută pentru duminică, la Padova. Organizatorii se aşteaptă la zeci de mii de participanţi.
Entuziasmat de această iniţiativă, precum şi de unele sondaje potrivit cărora sentimentul de independenţă ar fi susţinut de 60% dintre locuitorii din Veneto, guvernatorul regiunii, Luca Zaia, membru al Ligii Nordului, este gata, la rândul său, să voteze un proiect de lege privind independenţa, care să conducă, tot la rândul său, la un referendum privind autodeterminarea, după modelul celor prevăzute în Scoţia şi în Catalonia. 'Nu este un drum uşor', recunoaşte Zaia, anticipând deja recursul, ce nu va întârzia să fie înaintat de statul italian. Cu toate acestea, guvernatorul este convins că 'dreptul internaţional' le va da dreptate celor care doresc independenţa regiunii.
Dar ce le-a venit veneţienilor, alipiţi la Regatul Italiei în 1866, de doresc acum să revină la vremurile când Republica di Venezia, zisă Serenissima, era una dintre cele mai mari puteri economice europene, înainte ca Napoleon să-i grăbească prăbuşirea, în 1797, şi să o treacă, prin Tratatul de la Campo-Formio, sub suveranitate austriacă? Sunt ei cuprinşi de nostalgie pentru dogi? Sunt tributari trecutului? Folclorici?, se întreabă Ridet.
'Nu, noi nu dorim să mai facem parte dintr-o ţară unde nimic nu merge cum trebuie şi care se îndreaptă direct într-un zid', explică unul dintre organizatorii scrutinului.
Pe site-ul plebiscito.eu, în partea intitulată 'motive pentru a spune da' (cea consacrată motivelor pentru a spune nu continuă să fie goală şi la această oră), se poate citi: 'Independenţa este deja evidentă. Alternativa o constituie moartea într-o Italie închistată'.
Potrivit corespondentului Le Monde, această analiză nu este departe de cea a lui Beppe Grillo, care, pe blogul său, invită la 'regăsirea indentităţii unor state milenare precum Republica di Venezia sau Regatul celor Două Sicilii'.
Aflat în trecere prin Roma, Luca Zaia a încercat să susţină, marţi, în faţa presei străine, viabilitatea acestui proiect. Din punct de vedere economic, Veneţia, cu cele 5 milioane de locuitori ai săi şi cei 700.000 de mici întreprinderi şi artizani - 'eroi', precizează guvernatorul - este absolut capabilă să supravieţuiască în afara Italiei. Potrivit lui Zaia, regiunea plăteşte 71 de miliarde de euro impozite către statul italian, cu 21 de miliarde mai mult decât primeşte ca investiţii şi servicii. Cele 581 de localităţi din regiune au un buget echilibrat şi 'niciun ales nu face obiectul vreunei anchete judiciare'. Nu în ultimul rând, 7 locuitori din 10 vorbesc 'limba venetă'. 'Cu toate acestea, Roma continuă să se uite la noi cu aroganţă, ca şi cum ne-am afla la frontierele imperiului', îşi exprimă regretul guvernatorul regiunii.
Potrivit lui Philippe Ridet, paradoxul este următorul: tocmai când Liga Nordului, care promova revendicări privind secesiunea, apoi autonomia Italiei septentrionale - mitica Padanie - a cunoscut cea mai mare înfrângere din istoria sa în timpul alegerilor din februarie 2013 (puţin peste 4% din voturi), s-a reaprins flacăra secesionistă. Dintr-odată, partidul încearcă să recupereze această revendicare, pe care a uitat-o atunci când a organizat de asemenea o consultare.
'Ni s-a refuzat autonomia, am încercat calea federalismului. Ni s-a refuzat federalismul, am cerut independenţa', analizează guvernatorul. Rămâne să fie găsit un nume pentru această nouă Republică, încă în stadiu de proiect. Luca Zaia, care va promova respectivul proiect în timpul alegerilor regionale din 2015, asigură că nu s-a gândit încă la aceasta.