Cum afecteaza războiul economia statului UE în care locuiesc peste 1,1 milioane de români

Bancnote şi monezi euro de diferite valori.
Bancnote şi monezi euro de diferite valori. (Getty Images)

Inflaţia anuală a preţurilor de consum din Italia, unde locuiesc peste 1,1 milioane de români, a încetinit la 7,9% în iulie, în scădere de la maximul ultimilor 36 de ani, de 8%, înregistrat în iunie, potrivit datelor oficiale publicate miercuri.

Cifra finală a fost în concordanţă cu estimările preliminare, a declarat autoritatea statistică ISTAT, citată de agenţia de ştiri Anadolu.

Preţurile au scăzut pentru energie (de la o creştere de 48,7% în iunie la o creştere de 42,9% în iulie) şi pentru serviciile recreative şi culturale (de la 5% la 4,5%).

Pe de altă parte, au crescut preţurile la alimentele prelucrate (de la 8,1% la 9,5%) şi la serviciile de transport (de la 7,2% la 8,9%).

„Prin urmare, inflaţia de bază (excluzând energia şi alimentele neprocesate) a fost de 4,1% (de la 3,8% în luna precedentă), iar inflaţia fără energie a fost de 4,7% (de la 4,2% în iunie)”, se arată într-un comunicat ISTAT.

Pe o bază lunară, indicele preţurilor de consum din Italia a crescut cu 0,4% în iulie, încetinind de la 1,2% în iunie.

În iunie, indicele producţiei industriale a scăzut pentru a doua oară consecutiv cu 2,1% faţă de luna precedentă. Rata şomajului a rămas stabilă la 8,1%, susţine Ziare.com

Românii din Italia reprezintă cea mai mare minoritate din ţară, existând nu mai puţin de 1.137.728 de români care au primit rezidenţa, ceea ce reprezintă 22,6% din totalul străinilor, potrivit datelor oficiale ale autorităţilor de la Roma, din 2021.