Criza politică din România în patru cuvinte: austeritate, instabilitate, scandaluri, boicot
alte articole
Preşedintele Traian Basescu a scăpat la limită de destituire prin referendumul de duminică. Criza politică din România se poate rezuma în patru cuvinte: austeritate, instabilitate, scandaluri, boicot, potrivit site-ului francofon canadian de informaţii La presse, care face o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente înregistrate în ultima perioadă pe scena politică românească.
Austeritate
După ce a aderat la Uniunea Europeană în 2007, a urmat o perioadă de creştere economică şi apoi ţara s-a confruntat în 2009 cu o puternică criză economică, ce a afectat întreaga Europă. Preşedintele de centru dreapta, Traian Băsescu, a sprijinit aplicarea de măsuri de austeritate cerute de comunitatea internaţională în schimbul unui împrumut de 20 de miliarde de euro. Salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25% şi TVA-ul a fost majorat la 24%.
Instabilitate
Criza economică s-a transformat în criză politică. Din luna ianuarie, manifestaţiile s-au multiplicat în România, guvernul şi-a schimbat de trei ori premierul. În luna mai, socialistul Victor Ponta a fost numit în fruntea executivului.
Scandaluri
În iunie, noul premier Victor Ponta a fost acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. Nici pe Traian Băsescu nu l-au ocolit scandalurile: rivalii săi l-au acuzat că şi-a depăşit atribuţiile pentru că s-a amestecat în treburile guvernului şi a numit persoane loiale în posturi cheie din sistemul judiciar. În contextul acestor dezvăluiri, Victor Ponta a adoptat unele măsuri în scopul facilitării destituirii preşedintelui, ceea ce i-a atras critici din partea Bruxelles-ului şi a Washingtonului. La 6 iulie, Parlamentul a votat în favoarea destituirii, care urma să fie confirmată prin referendum.
Boicot
La început, Traian Băsescu i-a invitat pe simpatizanţii lui să voteze 'nu' la referendum, dar după aceea i-a îndemnat să-l boicoteze. Strategia lui Băsescu, care a supravieţuit deja unui referendum similar în 2007, a avut efect. 'Românii au invalidat referendumul prin neparticiparea la vot', a spus preşedintele. Victor Ponta a afirmat că nu va continua confruntarea politică cu Băsescu, dar că preşedintele nu se mai bucură de credibilitate politică, potrivit site-ului citat, care aminteşte că al doilea mandat al lui Băsescu se încheie în 2014.