Cristian Preda: Congresul PPE rămâne la Bucureşti, popularii sunt solidari cu partidele româneşti

Cristian Preda, PDL, conferinţă de presă. (Epoch Times România)
Epoch Times România
31.08.2012

Prim-vicepreşedintele PDL, Cristian Preda, a spus vineri că pregătirile pentru Congresul PPE care va avea loc în luna octombrie la Bucureşti decurg „foarte bine”, precizând că „spre deosebire de socialişti”, popularii sunt solidari cu partidele din România.

,,Congresul PPE se anunţă în condiţii foarte bune, am văzut că a încercat cineva să plaseze o şopârlă (că nu se mai ţine la Bucureşti, n.r.). E la mijlocul lui octombrie, sunt echipele tehnice pe teren şi săptămâna asta au venit, au inspectat sălile, locurile de conferinţă, traseele”, a susţinut el în cadrul unei conferinţe de presă.

Eurodeputatul a menţionat că ,,spre deosebire de socialişti, popularii sunt solidari cu partidele din Români”. ,,Şi noi ( PDL n.r.) şi UDMR şi PNŢCD, membrii ai PPE suntem evident onoraţi de faptul că solidaritatea europeană nu e cu totul pierdută”, a completat democrat-liberalul.

Preda a susţinut că există din ce în ce mai clar ,,o tensiune” între pro europeni şi ,,izolaţii” din Europa,, subliniind faptul că USL este ,,izolată”. ,,Suntem pe cale să descoperim această tensiune dintre o parte a spectrului politic care este angajată foarte clar în direcţia europeană, care susţine foarte apăsat proiectele europene şi din păcate această a doua parte a spectrului politic, cea care controlează guvernul în acest moment, o USL, o Uniune care este reticentă în raport cu Comisia, care îi critică la adresa Occidentului, la adresa SUA. Avem tot mai clar o tensiune între pro-europeni şi izolaţi în Europa, aş spune. USL este din ce în ce mai clar izolată”, a menţionat el.

Cristian Preda a declarat că săptămâna viitoare vor avea loc negocieri la Bruxelles privind platforma politică pentru Congresul de la Bucureşti. ,,Am avut contacte şi eu şi domnul Vasile Blaga cu responsabilii şi ai partidului şi ai grupului politic, am fost împreună de altfel la Bruxelles. De săptămâna viitoare noi ne întoarcem la Bruxelles. De altfel pot să vă spun că luni, marţi şi miercuri vom fi, şi eu voi reprezenta PDL la negocierea platformei politice pentru Congresul de la Bucureşti. Am adoptat poziţia PDL în privinţa platformei politice a PPE aşa cum va fi ea adoptată la Bucureşti. Săptămâna viitoare avem negocieri la Bruxeles”, a conchis Cristian Preda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor