Crin Antonescu, pentru "El Mundo": Există în PNL o componentă conservatoare care ne situează aproape de PPE
alte articole
Într-un interviu publicat joi în ”El Mundo”, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că partidul pe care îl conduce se simte bine în grupul liberal, însă priveşte cu interes la Partidul Popular European.
”Există în PNL o componentă conservatoare care ne situează aproape de PPE”, şi-a motivat liderul PNL afirmaţia.
"Ne simţim foarte bine în grupul liberal, am avut întotdeauna parte de sprijinul colegilor noştri, dar pe de altă parte ne uităm cu interes la PPE, pentru că în ceea ce priveşte programul politic, acesta are multe similitudini cu al nostru. Partidul Naţional Liberal din România se află mai la dreapta faţă de liberalii europeni în general. Există o importantă componentă conservatoare care ne situează aproape de PPE", a precizat Crin Antonescu.
Crin Antonescu a răspuns astfel unei întrebări pusă în contextul alegerilor de anul viitor din PE, referitoare la posibilitatea ca PNL să intre în PPE.
PNL face pe parte din ELDR (European Liberal and Democrats), familia politică a liberalilor europeni.
În prezent, din PPE fac parte trei dintre partidele din România - PDL, UDMR şi PNŢCD.
Crin Antonescu se află într-o vizită de patru zile în Spania.