Crin Antonescu: Am votat pentru candidaţii unei forţe politice puternice capabilă să schimbe România în bine
alte articole
Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat că a votat pentru candidaţii unei forţe politice puternice, capabile să schimbe România în bine pe toate planurile, exprimându-şi speranţa că românii le vor "trimite nota de plată celor care le-au stricat viaţa în ultimii ani".
Întrebat duminică pentru ce a votat, Antonescu a răspuns: "Pentru candidaţii unei forţe politice puternice, capabile şi dornice să schimbe România în bine pe toate planurile. Azi vorbim de administraţia locală, un Bucureşti care să aibă o administraţie coerentă şi performantă şi o va avea".
El a admis că în campania electorală concurenţa a fost dură.
De asemenea, întrebat care îi sunt planurile pentru ziua de duminică, Antonescu a precizat că va "trage cu urechea" la modul cum decurg alegerile.
"După aceea vom avea o noapte grea după alegeri, suntem obişnuiţi. Va fi o zi frumoasă pentru noi şi va fi o zi în care sper ca foarte mulţi români să le trimită nota de plată celor care le-au stricat viaţa în ultimii ani", a adăugat liderul PNL.
Cu privire la noile reguli impuse de legea electorală privind alegerea primarilor, Antonescu a afirmat că "la Bucureşti lucrurile sunt clare şi vor fi aceiaşi câştigători într-un tur care au fost şi în două tururi". "Sper ca scorurile la sectorul nostru, la Primăria Generală să fie foarte clare", a mai spus Antonescu.
Liderul liberal a afirmat, de asemenea, că are emoţii în legătură cu votul de duminică, primul scrutin în care candidaţii PNL se află sub "umbrela" USL, adăugând însă că este încrezător şi optimist.
La rândul său, candidatul USL la funcţia de primar al sectorului 3, Robert Negoiţă, care s-a aflat alături de Crin Antonescu la secţia de votare de la Şcoala "Barbu Delavrancea", a mărturisit şi el că are emoţii, pentru că este conştient de responsabilitatea pe care o are.
Robert Negoiţă îşi va exercita dreptul la vot la o altă secţie.