Crima din Leon tulbură campania electorală (revista presei spaniole)

Uciderea cu focuri de armă, la Leon, a politicianului conservator Isabel Carrasco a zguduit campania electorală care se desfăşoară în Spania pentru alegerile europene de la 25 mai şi a dus chiar la amânarea dezbaterii televizate ce urma sa aibă loc între candidaţii principalelor formaţiuni politice - Partidul Popular şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol.
Politicianul conservator Isabel Carrasco. (youtube.com)
Epoch Times România
14.05.2014

Uciderea cu focuri de armă, la Leon, a politicianului conservator Isabel Carrasco a zguduit campania electorală care se desfăşoară în Spania pentru alegerile europene de la 25 mai şi a dus chiar la amânarea dezbaterii televizate ce urma sa aibă loc între candidaţii principalelor formaţiuni politice - Partidul Popular şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol.

Ucigaşa a tras în Isabel Carrasco pe la spate şi a răpus-o la pământ, dezvăluie cotidianul El Pais, potrivit mărturiei unui poliţist pensionat, care s-a dovedit a fi importantă pentru clarificarea celor petrecute. Femeia cu pistolul avea faţa acoperită de o şapcă şi un batic. Tânăra arestată, fiica primeia, fusese concediată şi pierduse un proces împotriva reprezentanţei legislativului local din Leon, instituţie pe care o conducea Isabel Carrasco, şi urma sa plătească 6.500 de euro, precizează cotidianul spaniol. Acesta atrage atenţia cum crima din Leon a tulburat campania electorală şi a dus la amânarea singurei dezbateri televizate a acesteia.

Cotidianul ABC scrie de asemenea despre primele ipoteze cercetate, legate de uciderea lui Isabel Carrasco. Dintre cele două femei arestate, mama a fost cea care a tras, iar fiica a scăpat de armă. În plus, poliţia se declară surprinsă de răceala declaraţiilor celor două suspecte, mai arată cotidianul spaniol.

La rândul său, cotidianul La Razon dezvăluie că mama inginerei concediate şi-a mărturisit faptele. 'Am ucis-o din aversiune personală, pe care i-o purtam de mulţi ani', ar fi spus Monserrat Gonzalez. Ea nu a suportat ideea ca fiica ei să-şi piardă apartamentul din cauza datoriei pe care o avea faţă de reprezentanţa legislativului spaniol din Leon, condusă de Isabel Carrasco.

O prietenă a celor două arestate a predat arma crimei. Potrivit cotidianului El Mundo, arma ar fi ajuns în posesia acesteia de la fiica presupusei ucigaşe, care o primise la rândul său de la mama ei, după ce aceasta o ucisese pe Isabel Carrasco. Cu toate acestea, acest cotidian spaniol arată că suspectele încă neagă acuzaţiile. În ciuda rezultatelor testelor cu parafină şi declaraţiilor martorilor, María Montserrat neagă faptul că ar fi tras în şefa Partidului Popular din Leon şi susţine că se afla într-o patiserie la momentul crimei.

UE obligă Google să respecte legea protecţiei datelor personale şi să elimine link-urile care afectează persoanele private, scrie cotidianul La Vanguardia. Compania este responsabilă de modul în care tratează informaţiile personale alte site-uri, însă nu este suficient ca o informaţie să nu placă celor afectaţi, şi fiecare caz în parte trebuie cercetat îndeaproape, precizează cotidianul catalan.

Cotidianul catalan El Periodico anunţă că patronatul din sectorul financiar a detectat o relansare, încă slabă, a economiei. Creditul pentru consum nu mai scade, iar împrumuturile pentru cumpărarea de maşini şi alte bunuri au crescut cu 0,61% în primul trimestru al anului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor